Exclusiv Rapid se va despărți de mai mulți jucători în iarnă. ”Nu au ce să caute dacă nu înțeleg unde se află”
articol scris de Digi Sport08.12.2023, 20:41
Rapid traversează o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv. Formația lui Cristiano Bergodi nu a mai câștigat de trei etape în SuperLigă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În plus, Giuleștenii au fost eliminați din Cupa României, după remiza cu CFR Cluj, 0-0. În acest context, conducerea clubului este decisă să facă o serie de schimbări importante în iarnă.
Victor Angelescu a anunțat că mai mulți jucători vor pleca de la Rapid în iarnă
Victor Angelescu, acționarul minoritar al celor de la Rapid, a declarat că vor fi transferați doi jucători în iarnă. De asemenea, oficialul clubului din Giulești a anunțat că fotbaliștii care nu au înțeles care sunt obiectivele clubului, vor pleca de la echipă.
”Sigur că facem (n.r. transferuri). Făceam transferuri și dacă erau toți trei valizi (n.r. Rrahmani, Petrila și Emmers). Vor veni doi jucători în iarnă.
Noi am vrut să îi avem și pe Dugandzic și pe Rrahmani. Din păcate, după ce a plecat Dugandzic, nu am mai avut timp să găsim un alt atacant. Sigur vor exista despărțiri. Ne vom despărți de anumiți jucători.
Am dat un comunicat semnat de domnul Șucu în care am spus că dacă jucătorii nu înțeleg unde se află și ce obiective avem aici, nu au ce să caute. Avem anumiți jucători în vizor.”, a spus Victor Angelescu.
Rapid nu a mai câștigat de patru meciuri
Ultima victorie a formației lui Cristiano Bergodi a fost în urmă cu o lună, cu FCSB, scor 2-0. De atunci, Rapid a remizat atât cu Sepsi Sfântu Gheorghe, cât și cu FC Botoșani, 0-0, în ambele partide.
În plus, Rapid a pierdut, pe teren propriu, cu ”U” Cluj, scor 3-2, după ce a condus cu 2-1 la pauza meciului. De asemenea, Giuleștenii au remizat și cu CFR Cluj, în Cupa României.
Etichete: transferuri , victor angelescu , plecari de la rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...