Exclusiv Rapid răspunde la întrebarea când vor fi analizate rezultatele lui Neil Lennon
articol scris de Digi Sport31.07.2024, 16:47
Rapid a început prost sezonul, la fel cum l-a terminat și pe celălalt. Este prea repede să poți face o analiză consistentă, numai că lucrurile bune sunt foarte puține.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
De fapt se poate spune că lipsesc dacă ne raportăm la o echipă care își propune să câștige titlul de campioană. Oficial cupele europene, dar cine poate crede că la asemenea investiții patronatul nu așteaptă titlul?
Noul director sportiv al giuleștenilor, Daniel Sandu (31 de ani), este numărul 1 pe partea sportivă la Rapid și cel care poate oferi răspunsuri legate de situația echipei din Grant.
Rapid va analiza rezultatele lui Neil Lennon doar la finalul campionatului
- Siegrist, Pașcanu, Blazek, Manea, Gojkovic, Rareș Pop, Jambor, Ignat, Vulturar și Micovschi sunt jucătorii noi de la echipă față de sezonul trecut. Ultimii trei au revenit la echipă după împrumuturi
Reporter: Cum apreciază directorul sportiv al Rapidului, adică omul despre care Dan Șucu a spus că are autoritate si responsabilitate totale, jocul echipei în primele trei etape?
Daniel Sandu: Cu siguranță nu este începutul de sezon dorit din punct de vedere sportiv, însă consider că, dacă gestionam mult mai bine momentele decisive din aceste 3 meciuri, puteam sa stam mult mai bine în clasament.
La cât la sută din așteptările dumneavoastră se află jucătorii noi care au fost aduși la Rapid?
Jucătorii noi aduși la Rapid sunt într-o perioadă de adaptare, ca orice nou jucător la orice echipă. Suntem în mijlocul campaniei de transferuri, aceasta nici nu s-a terminat, mi se pare precoce sa dăm verdicte.
Mai vin jucători la echipă după transferul lui Alex Pașcanu?
Perioada de transferuri este deschisă, este posibil orice.
Există în contractul antrenorului ceva legat de analiza situației din clasament? Nu stiu, după 10 etape, la finalul turul de campionat?
Nu, nu există așa ceva, este un obiectiv clar la finalul sezonului, adică legat de calificarea în cupele europene și câștigarea Cupei României.
Rapid a negociat cu Nana Boateng în această vară, dar nu s-a putut înțelege cu el
Dacă imi aduc aminte bine, încă de astă-iarnă căutați un jucător puternic la mijloc, în zona centrală. S-a vorbit de Baba Alhassan, de Mino Sota, de Nana Boateng... Mai e de actualitate dorința? S-au schimbat prioritățile odată cu venirea lui Neil Lennon?
Îl avem pe Hromada pe această poziție, care și-a făcut foarte bine treaba cât nu a fost accidentat. Suntem în discuții pentru aceasta poziție, din păcate pe Boateng nu l-am putut convinge în această vară.
Este reală suma vehiculată că s-ar fi platit pentru jucători în această vară? Adică in jur de 4 milioane de euro.
Nu, nu este o suma reală. Poate până la finalul perioadei de transferuri putem ajunge acolo.
Credeți ca suporterii vor avea răbdare si întelegere dacă lucrurile nu se redresează rapid?
Sper din tot sufletul ca aceștia sa înțeleagă că este un proces și că un sistem de joc și anumite principii nu se pot schimba peste noapte. Consider că trebuie să acumulăm două - trei luni, ca să ne dăm seama unde suntem cu adevărat.
Înțeleg perfect că venim după un play-out foarte slab și rezultatele au fost dezamăgitoare, însă consider că acest campionat este un maraton, nu un sprint.
Etichete: neil lennon , rezultate rapid , daniel sandu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...