Exclusiv Rapid organizează un eveniment special pentru inaugurarea noului stadion: ”Sunt șanse din ce în ce mai mari!”
articol scris de Digi Sport02.02.2022, 20:50
Daniel Niculae (39 de ani) a dezvăluit că partida cu Dinamo ar putea fi primul meci disputat de Rapid pe noua arenă din Giulești.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Totuși, președintele de la Rapid este de părere că suporterii formației merită un eveniment cu adevărat special care va marca acest episod deosebit din istoria echipei.
Giuleștenii organizează un eveniment special pentru inaugurarea stadionului Rapid: ”Sunt șanse din ce în ce mai mari!”
Partida dintre Rapid și Dinamo, din etapa cu numărul 28 din Liga 1 se va disputa la data de 26 februarie, de la ora 18:00, și va putea fi urmărită ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Galerie Foto
Deocamdată, însă, giuleștenii trebuie să se ocupe de obținerea omologării stadionului, necesară pentru organizarea partidelor.
”Sunt șanse din ce în ce mai mari. Noul stadion Giulești are nevoie de un meci de inaugurare. Stadionul și suporterii au nevoie de lucrul acesta. Copiii copiilor noștri trebuie să își amintească de acest eveniment. Nu trebuie să ne raportăm la un meci de campionat. Trebuie să facem un eveniment aparte. Avizele sunt aproape gata. Mai trebuie să fie omologat.
30% din capacitatea noului stadion reprezintă foarte puțin. Dacă lucrurile se vor îmbunătăți, vom face mai repede evenimentul. Suntem nerăbdători să jucăm acasă, forța noastră va fi mult mai mare decât până acum”, a declarat Daniel Niculae la Fotbal European.
Rapid - Dinamo, pe noua arenă din Giulești?!
Mihai Iosif a recunoscut că există șanse reale ca, după suspendare, meciul cu Dinamo să se dispute pe noua arenă din Giulești. În acest moment, feroviarii nu știu exact unde vor juca partida cu Sepsi, dacă rentează plata unei chirii pe Arena Națională fără suporteri.
”Este posibil ca derby-ul cu Dinamo să se joace pe Giulești. Nu am vorbit unde vom juca meciul cu Sepsi. Probabil vom vorbi mai târziu. Am spus: fotbalul este făcut pentru oameni, pentru suporteri. Ne plângem că este pandemie și nu vin oamenii. Fotbalul este făcut ca oamenii să se bucure de el.
Pentru noi, acasă este Giuleștiul, chiar dacă în imnul nostru se spune că suntem peste tot acasă. Așteptăm cu nerăbdare să jucăm pe noul stadion”, a declarat Mihai Iosif la o conferință de presă.
Etichete: liga 1 , rapid , dinamo , giulesti , daniel niculae , stadionul rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...