Rapid depune memoriu pentru lovirea lui Herea şi "instigare la ură rasială"
25.09.2012, 15:45Preşedintele executiv Constantin Zotta a declarat, marţi, agenţiei Mediafax, că FC Rapid va depune un memoriu la Comisia de Disciplină a LPF pentru lovirea mijlocaşului Ovidiu Herea de către un suporter stelist şi pentru instigare la ură rasială la staţia de amplificare a Arenei Naţionale.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Am vorbit cu observatorul de joc (n.r. - Gheorghe Nedelescu) imediat cum am văzut că Herea a fost lovit şi i-am comunicat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că a notat în raport, inclusiv declaraţia lui Herea. Pentru că i-a luat şi o declaraţie jucătorului referitor la lovire. Iar Herea i-a spus ce s-a întâmplat, adică ce s-a văzut foarte clar şi pe imagini, că a fost lovit în cap cu mâna de unul dintre suporteri. Noi vom depune astăzi la Comisia de Disciplină un memoriu pentru lovirea jucătorului precum şi pentru instigare la ură rasială la staţia de amplificare a stadionului.", a spus Zotta.
Oficialul rapidist aşteaptă ca membrii Comisiei de Disciplină să ia măsuri împotriva organizatorilor pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc. "Nu ştiu dacă este sau nu asemănător cu binecunoscutul "caz bricheta", asta rămâne să decidă membrii Comisiei de Disciplină. Noi însă aşteptăm să se ia măsurile de rigoare pentru că nu este normal să se întâmple aşa ceva. Cu atât mai mult pe cel mai frumos stadion din ţară, unde toată lumea se aşteaptă ca securitatea jucătorilor şi a oficialilor la un meci să nu aibă lacune. Noi am fost scuipaţi, înjuraţi, jigniţi, nu este normal. Aşteptăm Comisia de Disciplină să ia măsuri împotriva organizatorilor.", a adăugat Constantin Zotta.
Surse din cadrul LPF au declarat pentru MEDIAFAX că observatorul Gheorghe Nedelescu a notat în raportul său că, la ieşirea de pe teren, mijlocaşul Ovidiu Herea a fost lovit cu mâna de un suporter stelist de la Tribuna 0 a Arenei Naţionale. În schimb, observatorul nu a notat şi incidentul provocat de crainicul echipei Steaua, Gabriel Safta, care a scandat la staţia de amplificare "Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani.", după care i-a lăsat pe fanii "roş-albaştrilor" să continue "cântarea".
Şedinţa Comisiei de Disciplină va avea loc, astăzi, de la ora 17.00, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Rapid Bucureşti, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I disputat pe Arena Naţională.
Etichete: steaua , liga 1 , rapid , derby , fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...