Rapid, afară din Giulești pentru două meciuri, după incidentele de la partida cu Astra Giurgiu
07.11.2012, 15:04UPDATE: Rapid a făcut recurs și speră să joace partidele cu Gaz Metan și Oțelul, în Giulești, dar fără spectatori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Comisia de Disciplină a LPF a decis ca Rapid să dispute următoarele două partide de pe teren propriu în afara Giuleștiului, sancţiune la care se adaugă o penalitate de 40.000 de lei, ca urmare a incidentelor de la partida cu Astra Giurgiu.
În minutele 8 şi 54 ale meciului de luni, din galeria Rapidului au fost aruncate două petarde în suprafaţa de joc, iar la solicitarea arbitrului suporterii au fost avertizaţi de la staţia de amplificare să nu mai arunce cu obiecte în teren.
De asemenea, jucătorul echipei Rapid, Alexandru Ioniţă, a fost suspendat pentru un meci şi amendat cu 2.000 de lei pentru eliminarea din meciul cu Astra Giurgiu.
Cluburile Steaua şi Dinamo au fost amendat cu câte 20.000 de lei pentru incidentele provocate de fani la meciul direct, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I.
Jucătorii Ivan Petrovic (CSMS Iaşi) şi Zsolt Szilaghy (Universitatea Cluj), eliminaţi în meciul dintre cele două formaţii au fost suspendaţi pentru două meciuri, respectiv unul. Totodată, cei doi jucători au fost amendaţi cu 2.000 de lei (Petrovic) şi 740 de lei (Szilaghy).
Etichete: steaua , rapid , dinamo , astra , ionita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...