Raphael Stănescu: "Sunt fericit că nea Cornel m-a chemat înapoi. Voi trage tare"
10.01.2013, 15:59După ce miercuri a avut loc reunirea lotului, dinamoviştii au efectuat joi vizita medicală la INMS. 24 de jucători au fost prezenţi, printre care şi tânărul Raphael Stănescu, chemat de Cornel Ţălnar la prima echipă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocaşul s-a declarat încântat că face parte din lotul "câinilor" şi afirmă că va face tot posibilul să nu-şi dezamăgească antrenorul.
"Trebuie să muncim mult pentru că avem de recuperat mult şi vrem să ajungem cât mai sus. Sunt fericit că nea Cornel Ţălnar a avut încredere în mine şi m-a chemat înapoi. Sper să nu-l dezamăgesc. Voi trage tare la antrenamente să-i demonstrez antrenorului că sunt o soluţie pentru primul 11.
Îmi doresc să terminăm cât mai sus în clasament şi să prindem cupele europene. Personal vreau să joc cât mai multe meciuri şi să ajut Dinamo să ajungă unde îi este locul. Atmosfera este bună, dar problemele care există la club ne afectează", a spus Stănescu.
La vizita medicală efectuată joi la Institutul Naţional de Medicină Sportivă au participart următorii 24 de jucători:
Cristian Bălgrădean, Kristijan Naumovski, Andrei Manyur (portari)
Constantin Nica, Laurenţiu Rus, Sergiu Homei, Srgian Luchin, Dragoş Grigore, Cristian Scutaru, Marius Ioniţă, Cristian Pulhac, Ionuţ Burnea (fundaşi)
Cătălin Munteanu, Sorin Strătilă, Alexandru Curtean, Cosmin Matei, Steliano Filip, Marius Alexe, Raphael Stănescu, Alin Roman (mijlocaşi)
George Ţucudean, Ionel Dănciulescu, Mircea Axente şi Andrei Cristea (atacanţi)
Din lotul echipei Dinamo mai fac parte Issa Ba şi Mansaly Boubacar, care nu au ajuns în ţară din cauza unor probleme cu viza de intrare în România, precum şi Dorin Rotariu, chemat la o selecţionată de juniori.
Etichete: liga 1 , dinamo , raphael stanescu , raphael stanescu dinamo , raphael stanescu prima echipa dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...