Rădoi și Olăroiu, aproape să o preia pe Juventus! Antrenor va fi tot un stelist
31.08.2017, 09:35Mirel Rădoi și Cosmin Olăroiu sunt în discuții pentru a prelua nou-promovata Juventus București. Tranzacția ar fi rezolvată în mare măsură, iar pe banca lanternei roșii din Liga 1 ar urma să stea tot un fost stelist.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Mirel Rădoi ar fi primit o promisiune din partea lui Ionel Ciuclea că va prelua clubul cu tot ce are în acest moment, jucători și staff tehnic și administrativ" anunță Gazeta, care precizează că mutarea este rezolvată în proporție de 80%.
Discuțiile dintre cele două părți au fost confirmate și de Nicolae Dică, antrenorul de la FCSB. "Am vorbit cu Mirel, știu discuțiile. Dar nu vreau să vă zic mai multe. Mirel s-a întâlnit cu patronul de la Juventus" a declarat fostul decar al roș-albaștrilor.
La prima rundă de negocieri între cele două părți ar fi participat și Daniel Oprița, care în acel moment era antrenorul principal al echipei. De altfel, conform aceleiași surse, fostul jucător al Stelei ar urma să revină pe banca tehnică o dată ce Olăroiu și Rădoi vor prelua pachetul majoritar. Juventus se află momentan sub comanda lui Marin Barbu.
Rădoi ar putea lua chiar el loc pe banca celor de la Juventus, însă doar din stagiunea următoare. Fostul căpitan al Stelei a obţinut carnetul de antrenor la Coverciano, categoriile B şi C, iar anul viitor se va înscrie la Bucureşti pentru categoria A, cea care i-ar da dreptul să stea pe banca unei echipe din Liga 1, ca antrenor secund. Este exact situaţia în care se află Nicolae Dică în acest moment.
Etichete: daniel oprita , radoi olaroiu juventus , radoi juventus bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...