Exclusiv Prunea, siderat de cum s-a purtat Becali cu Duckadam: "Nu ai cum să-l umilești așa!"
21.06.2020, 11:20Florin Prunea a răbufnit în direct la TV. Fostul goalkeeper a rămas siderat de ceea ce i s-a întâmplat lui Helmut Duckadam. Acesta a urmărit în direct la Digi Sport emisiunea în care ”eroul” de la Sevilla și-a dat demisia de la FCSB.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
”Când am văzut de Duckadam, am urmărit emisiunea în direct la voi, îmi venea să intru în televizor. Nu ai cum să-l umilești așa. Eram siderat de ceea ce s-a întâmplat în acea seară.
Domnul Duckadam este un om extraordinar. Pe afară, când te duci, toată lumea întreabă de Duckadam”, a răbufnit Prunea în direct la Digi Sport Matinal.
Helmut Duckadam, demisie în direct la TV
Duckadam era președinte de imagine la FCSB și recent anunțase că patronul i-a micșorat salariul cu 78%, pe timpul pandemiei de coronavirus. O decizie care l-a afectat, ”la câte probleme de sănătate am”, după cum spunea fostul goalkeeper, care ajunsese să câștige 2.000 de lei lunar.
”Am hotărât să-mi înaintez demisia de la FCSB. Președinte de imagine era o denumire. Eram practic un oficial. De ce am făcut asta? Am simțit că nu mai sunt dorit în cadrul clubului. E mai onorant decât să fii dat afară.
Au fost tentative să fiu dat afară acum trei săptămâni. M-a sunat domnul Argăseală să întrerupem contractul, dar patronul a zis să continuăm. Dar cred că tot la sugestia lui Gigi Becali a venit propunerea de demitere. Simți că nu mai ești dorit”, a declarat Duckadam, la Fotbal Club, acum câteva zile.
Helmut Duckadam se afla în conducerea clubului FCSB din 2010. De-a lungul carierei, fostul portar a evoluat doar la Steaua și la trei formații arădene: UTA, Vagonul și Constructorul.
Etichete: florin prunea , helmut duckadam , demisie duckadam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...