Promovarea, cuvântul de ordine la U Craiova 1948: "Nu vreau ca suporterii să mănânce semințe sau să adoarmă"
articol scris de Digi Sport04.02.2021, 10:19
U Craiova 1948 a schimbat antrenorul în această iarnă, Ovidiu Stângă venind în locul interimarului Dan Vasilică, însă obiectivul rămâne același pentru olteni.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Formația patronată de Adrian Mititelu se află în plin proces de pregătire pentru reluarea sezonului, iar liderul din Liga 2 nu concepe să rateze promovarea directă.
Ovidiu Stângă, antrenor U Craiova 1948: "Nu vreau ca suporterii să mănânce semințe sau să adoarmă"
Ovidiu Stângă a vorbit despre stilul ofensiv pe care vrea să-l impună la Craiova, dar și despre problemele de care s-a lovit din cauza pandemiei de coronavirus.
- 1 este locul ocupat de U Craiova 1948 în Liga 2, cu 30 de puncte strânse în primele 14 runde, la patru lungimi în fața celor de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu și Rapid
"În această pandemie e greu să iei și pâine, dar să găsești adversari să joci un meci. Cu prima ligă este imposibil, se joacă în ritm infernal. Liga a treia abia a început, iar Liga a doua, mulți au refuzat pentru că ne întâlnim în perioada următoare. După meciurile cu Reșița și Pandurii (n.r - amicale), din următoarele două săptămâni, stabilim echipa pentru prima etapă.
Sunt bucuros de ceea ce am văzut la jucători. Acum m-a interesat să construiesc până la careul advers, am reușit asta și trecem la ultima zonă, la poarta adversă.
Lucrez două sisteme de joc, ofensive, ca scenariu vreau să reușesc și un al treilea ofensiv pentru plan de rezervă. Dacă e nevoie să revenim în joc și trebuie să marcam imediat în situații delicate. Nu se știe niciodată la fotbal.
Ca antrenor, ca stil, vreau să fiu ofensiv, să domin. Sper ca suporterii să aprecieze sistemul, fotbalul mai direct spre poartă. Nu vreau ca suporterii noștri sa mănânce semințe și să adoarmă la meciurile noastre", a spus Stângă, la Radio Sport 1.
Ovidiu Stângă, antrenor U Craiova 1948: "N-am venit pentru baraj. Vreau să promovez direct"
Fostul internațional a vorbit și despre susținerea de care se bucură U Craiova 1948.
"Nu am venit pentru baraj. Obiectivul e promovarea. Primele două locuri ar fi perfect. Mai există varianta să ne prelungim suspansul către play-off, dar eu nu am venit pentru baraj. Vreau să promovez direct.
De la București până la Craiova se auzeau numai claxoane. Echipa este mai iubită decât mă așteptam chiar și eu. La Slatina ne-a așteptat un grup de bătrânei care aproape ne lua pe sus. Nu la orice echipa vezi asa ceva, în perioada de pandemie. Le numeri pe degete", a mai spus Stângă.
Etichete: liga 2 , adrian mititelu , ovidiu stanga , craiova , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...