Promit spectacol cu Steaua: "Avem prea mult respect. Nu ne taie nimeni legitimaţiile dacă învingem"
08.09.2016, 11:51Botoşani - Steaua este probabil cel mai interesant sfert de finală din Cupa Ligii (astăzi, 20:30, pe Digi Sport 1).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În direct la Digi Sport Matinal, preşedintele grupării moldave, Valeriu Iftime, a prefaţat disputa, explicând că aşteaptă o comportare bărbătească din partea elevilor lui Leo Grozavu.
"Sper să obţinem o victorie, să nu mai rădâ lumea de noi. Vă promit că va fi un spectacol fotbalistic. În campionat a fost prea mare respect pentru Steaua, acum am încercat să schimb asta. Şi eu, şi Leo. Nu le taie nimeni legitimaţia de fotbalist dacă învingem Steaua", a spus Iftime, în cadrul emisiunii de pe Digi Sport 1.
În plin campionat, observând că sunt mari probleme cu bugetul, conducerea Botoşaniului a luat decizia să le micşoreze jucătorilor contractele cu 25%. Iftime a confirmat informaţia, însă a precizat că lucrurile pot reveni la normal, totul depinzând de performanţe.
"Este un proces pe care noi îl facem de multă vreme. E greu să susţinem salariile şi am încercat să le înscriem în drepturile TV, să nu depăşească. Până acum, trebuia să plătim mai mult decât primeam din drepturi. A fost o transparenţă totală, toţi au înţeles situaţia. Nu putem să îi minţim pe fotbalişti că le vom da zeci de mii de euro şi să nu îi plătim. Aşa trebuie să se întâmple la aproape toate cluburile din România, pentru că toate au mari probleme. Sper ca jucătorii să nu fie demotivaţi de această decizie: din ce am văzut eu, au înţeles. Nu este o micşorare cu 25% a tuturor salariilor, unele au fost scăzute cu un procent mai mic", a spus patronul lui FC Botoşani, la Digi Sport Matinal, precizând totodată că salariile pot creşte la finalul sezonului, în funcţie de locul ocupat: dacă echipa va primi mai mulţi bani din drepturile, aceştia vor merge către buzunarele fotbaliştilor.
Etichete: botosani steaua , steaua botosani , botosani steaua cupa ligii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...