Program ”spartan” la FCSB în pauza pentru meciurile echipelor naționale! Decizia luată de Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport02.09.2021, 20:17
Liga 1 a luat pauză timp de două săptămâni, pentru meciurile echipelor naționale, dar la FCSB nu va exista un program mai lejer, ba chiar din contra.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Clubul ”roș-albastru” a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, că Edi Iordănescu a luat decizia de a programa câte două antrenamente pe zi în perioada de pauză competițională.
Două antrenamente pe zi la FCSB în pauza pentru meciurile echipelor naționale
”Roș-albaștrii profită de pauza competițională pentru a se pregăti suplimentar, motiv pentru care Edward Iordănescu a programat câte două antrenamente pe zi în această perioadă”, a anunțat FCSB.
Edi Iordănescu nu va avea la dispoziție pentru această perioadă de pregătire opt jucători, convocați la loturile naționale.
Andrei Vlad, Darius Olaru și Andrei Cordea au fost convocați la lotul primei reprezentative, la fel ca Florin Tănase, cel care a părăsit, însă, cantonamentul României încă din prima zi, din cauza accidentării suferite în meciul cu CFR Cluj.
Florin Bratu, selecționerul României U21, i-a convocat pentru amicalul cu Georgia pe Sorin Șerban, Ovidiu Perianu, Octavian Popescu și Ianis Stoica, Adrian Niță este prezent la lotul U19, în timp ce Alexandru Musi va merge la lotul U18 pentru un stagiu de pregătire la Slatina.
Derby cu Dinamo după pauză
În runda a opta, prima care se dispută după pauza pentru meciurile echipelor naționale, FCSB va disputa derby-ul cu Dinamo, programat pe 12 septembrie, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
”Roș-albaștrii” au un start de sezon cu rezultate sub așteptări, din cauza cărora se află la nu mai puțin de 12 puncte în spatele liderului CFR Cluj, după doar șapte etape disputate.
Etichete: edi iordanescu , antrenament fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...