Procentul jucătorilor străini din Liga I a scăzut în sezonul 2015-2016
21.06.2016, 18:42Procentul jucătorilor străini din Liga I a scăzut în sezonul 2015-2016 faţă de stagiunea precedentă, informează site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
164 de străini au evoluat în cele 40 de runde din ediţia 2015-2016, ceea ce înseamnă 34,7 % din totalul fotbaliştilor cu minute jucate, un procent cu aproape trei unităţi mai mic faţă de stagiunea precedentă (37,5 %).
46 de ţări au avut cel puţin un reprezentant pe prima scenă din România, cei mai mulţi provenind din Franţa, Portugalia şi Spania - câte 14, Croaţia - 11, Brazilia şi Bulgaria - câte 10.
Cei mai mulţi străini au jucat în tricoul Petrolului - 21, gruparea prahoveană fiind urmată de Dinamo - 16, ASA Târgu Mureş şi CFR Cluj - 15, Poli Timişoara - 14, Steaua - 13, Astra - 12, Pandurii, FC Voluntari, FC Botoşani şi CSMS Iaşi - câte 11, Concordia, CS U Craiova - 8 şi Viitorul - doar 5.
7 astfel de jucători au evoluat pentru două echipe: Gregory Tade (CFR/Steaua), Peterson Pecanha (Petrolul/Viitorul), Thaer Bawab (CS U Craiova/Steaua), Patrice Feussi (Dinamo/Concordia), Marko Momcilovic (Pandurii/Steaua), Romario Kortzorg (ASA/Dinamo), Sony Alcenat (Steaua/FC Voluntari).
250 de goluri au fost izbutite de străini, ceea ce înseamnă 38 % din totalul reuşitelor consemnate în stagiunea 2015-2016 a Ligii I. Tot în dreptul stranierilor au fost înregistrate şi cinci autogoluri.
De asemenea, ei au fost sancţionaţi cu 546 de galbene (37,3% din totalul galbenelor) şi 42 de roşii (42% din totalul roşiilor).
Trebuie amintit că, în primăvara acestui an, japonezul Takayuki Seto l-a egalat şi depăşit pe portughezul Ricardo Cadu în topul prezentelor all-time ale străinilor pe prima scenă din România, niponul bifând 204 jocuri, cu două peste fostul căpitan al CFR-ului.
Tot la capitolul străini, se remarcă prezenţa a trei antrenori, italienii Nicolo Napoli (CSMS Iaşi) şi Cristiano Bergodi (ASA Tg Mureş), precum şi portughezul Antonio Conceicao (CFR Cluj).
AGERPRES
Sursa foto: lpf.ro
Etichete: liga1 , statistici liga1 , jucatori straini romania , antrenori straini liga1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...