Exclusiv Problemele de lot cu care se confruntă Edi Iordănescu: ”Sunt 12 jucători mari și lați”. Când revine Octavian Popescu
articol scris de Digi Sport06.10.2021, 15:38
Edi Iordănescu (43 de ani), antrenorul FCSB-ului, a lămurit situația situația accidentaților din lotul roș-albaștrilor și a dezvăluit că în acest moment are doar 12 jucători la antrenamente.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florin Tănase, căpitanul FCSB-ului, este complet refăcut după accidentarea suferită în urmă cu mai bine de o lună și va prinde primele minute în amicalul cu Astra Giurgiu, programat sâmbătă. În schimb, Iordănescu jr susține că plecarea mai multor jucători la loturile naționale, plus absențele lui Octavian Popescu, Florinel Coman și Sorin Șerban, în continuare accidentați, i-au dat peste cap planurile în această pauză competițională.
Edi Iordănescu, antrenor FCSB: ”Sunt 12 jucători mari și lați în procesul de pregătire”
”Echipa a terminat activitatea, azi a fost mai ușor, o zi "tampon". Nu exista o rețetă în fotbal și nu pot să fac comparații între munca noastră și munca altor antrenori, pentru că nu-mi permit asta, pentru noi perioada asta e importantă, deși nu putem să o valorificăm cum am fi vrut, pentru că sunt 12 jucători mari și lați în procesul de pregătire, avem mulți plecați pe la echipele naționale sau sunt indisponibili.
Totuși e o perioadă în care poți să lucrezi anumite aspecte. Tănase a intrat în procesul de pregătire, inițial a intrat parțial pentru că au fost anumite momente din antrenament în care nu l-am implicat total, fiind gradul de intensitate care nu-i permitea încă să intre și am vrut să excludem orice factor major de risc, pentru că riscuri există întotdeauna.
Am încercat să-l integrăm etapă cu etapă, de ieri a intrat în antrenament total, astăzi a fost practic un nou antrenament susținut cap-coadă. Noi, atunci când am vorbit de revenire nu ne-am referit neapărat la momentul în care intră în teren, ci când va fi apt de joc, pentru că după o pauză de 2 luni de zile.
Îl ajută mult organismul, parcurge rapid aceste etape. E clar că nu poți să le arzi, după pauza asta a pierdut foarte mult, dar sunt sigur că în cel mai scurt timp va intra în parametri optimi. Situația nu s-a schimbat foarte mult fața de ultimele mele intervenții”, a declarat Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu: ”Vom avea trei rezerve la meciul cu Astra”
”Tavi Popescu e în afara programului, sunt șanse mari ca de săptămâna viitoare să reînceapă și el integrarea, iar la Coman cu toții știm că durează mai mult.
Mai este și Șerban, care este un jucător important, îndeplinește acest rol de U21, dar a crescut, a făcut niște pași importanți și a apărut în primul 11 și poate fi oricând o soluție, bineînțeles că și pe el îl așteptăm cât mai repede, dar cred ca e vorba de o lună, o lună și un pic.
Perioadele astea îmi erau foarte utile, pentru a juca în regim de 11 la 11, să lucrăm tactic, compartimental, să creăm anumite tipare, din păcate trebuie să ne adaptăm. Jucăm cu Astra sâmbăta, nu avem niciun fundaș stânga, încercăm să improvizăm.
Vom avea trei rezerve pentru jocul ăsta. Asta este, ne asumăm, cele două Întreruperi de când am venit și până acum, victoriile chit că unii spun că au fost chinuite, ne-au adus puncte. Sper că și după aceasta să avem aceeași eficiență, dacă va crește și exprimarea va fi un bonus”, a încheiat Edi Iordănescu, la emisiunea Liga Digisport.
Etichete: edi iordanescu , florin tanase , antrenor fcsb , lot fcsb , accidentati fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...