Probleme cu transferul lui Srgian Luchin la Plovdiv: "O să ajungem la DNA"
09.01.2014, 17:49Srgian Luchin e aproape de un transfer la Botev Plovdiv, însă negocierile par că au intrat într-un impas major, conform declarației impresarului jucătorului, Cristea Opria. Acesta a lansat acuzații grave la adresa șefilor lui Dinamo, după ce Luchin a fost prezent la reunirea formației din Ștefan cel Mare și a participat la primul antrenament al anului sub comanda lui Flavius Stoican.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Vor să facă o infracţiune, aşa cum sunt obişnuiţi ei. Bulgarii sunt la Bucureşti şi vor să transfere jucătorul. După antrenament, şefii i-au spus lui Luchin să semneaze rezilierea contractului, în caz contrar urmând a fi trimis la echipa a doua. O să ajungem la FIFA, la comisii, la DNA! Îl forţează pe jucător să facă o ilegalitate. De fapt, ei vor ca eu să nu primesc cei 300.000 de euro care mi se cuvin, aşa cum este stipulat în contractul pe care l-am făcut când l-am adus pe jucător la Dinamo. Astfel, vor să evite şi plăţile către stat. Înseamnă că cineva primeşte bani la negru.", a declarat Opria, conforma Mediafax.
Presa bulgară scrie că atât Luchin cât și Curtean au negociat deja condițiile salariale cu Botev Plovdiv, ajungându-se la o înțelegere între părți. Rămâne ca și cele două cluburi să se înțeleagă.
Cei doi jucători dinamovişti au fost prezenţi joi dimineaţă la reunirea lotului dinamovist, dar antrenorul Flavius Stoican a confirmat încă o dată disponibilitatea clubului de a se despărţi de ei în cazul în care vor apărea oferte concrete: "Luchin şi Curtean sunt jucătorii noştri până va veni o ofertă concretă pentru ei. Normal că vor merge în cantonament, cum să nu meargă? Din ce ştiu eu nu a venit ofertă concretă de la Steaua pentru Luchin. Dacă era o ofertă concretă se analiza. Dar nu cred. Este adevărat că sunt jucători importanţi pentru noi, că şi-au dat viaţa pe teren atunci când au jucat pentru noi. Dar asta e viaţa, nu putem să oprim fiecare jucător dacă lor le este mai bine acolo unde vor merge."
Etichete: dinamo , transferuri dinamo , srgian luchin , srgian luchin botev plovdiv , luchin botev plovdiv , luchin pleaca de la dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...