Exclusiv ”Principala problemă pe care o avem!” Trei dileme ale lui Dică, înaintea duelului cu CFR
25.04.2018, 17:58Pentru FCSB, meciul cu CFR Cluj, care se va disputa duminică, 29 aprilie, de la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, este unul extrem de important. Roș-albaștrii au două puncte avans înaintea meciului direct și șansa de a se distanța în cazul unei victorii. Dar, ar putea pierde și locul întâi în cazul unui eșec. Nicolae Dică (37 de ani) nu știe momentan cu ce formulă va aborda duelul cu elevii lui Dan Petrescu (50 de ani), după cum a dezvăluit chiar MM Stoica, invitat în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Principala problemă pe care o avem în acest moment este aceea că nu avem un om clar lângă Pintilii. După cum a mai fost o problemă cu perechea lui Planic. Și acolo s-au schimbat mulți jucători și nu sunt foarte multe variante. După cum e o problemă cine să joace, Denis sau Bizonul”, a spus MM Stoica, care a dezvăluit astfel cele trei mari dileme pe care le are Dică înaintea crucialului meci cu ardelenii.
FCSB - CFR Cluj, din etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1, care se va juca duminică, 29 aprilie, de la ora 20:45, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Fazele VIDEO vor fi redate într-un format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Directorul sportiv al vicecampioanei a mai spus și de ce Dragos Nedelcu (21 de ani) nu s-a impus sub comanda lui Dică. ”În primul rând, noi jucăm alt sistem față de Viitorul, astfel că Nedelcu nu s-a adaptat încă. Apoi, aici este vorba de Steaua, este cu totul altă chestiune. Și nici nu s-a adaptat. Dar, nu trebuie să se interpreteze că ar avea o viață extrasportivă anapoda. Dimpotrivă, este un băiat exemplar, cu viață extrasportivă ireproșabilă, se antrenează foarte bine. Nu uitați, spre exemplu, că Dennis Man a avut nevoie de un an de adaptare. Credeți că dacă se prezenta la acest nivel și campionatul trecut, nu juca?”, a completat MM Stoica, la ”Special”.
Referitor la Alibec, MM a mai precizat că atacantul nu mai are probleme nici de natură psihică, dar nici de relaționare cu ai săi colegi.
”Eu i-am spus lui Gigi (n.r. - Gigi Becali) că el și-a schimbat total comportamentul, atitudinea, este un alt om. A trecut printr-o perioadă neagră, când era tot timpul supărat, nu-l vedeai odată zâmbind. Acum e din nou în colectiv, e asimilat din nou”, a mai spus MM Stoica, la Digi Sport.
Etichete: steaua , cfr cluj , cfr , mm stoica , dica , dileme , dileme dica , problema , principala problema , trei dileme
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...