Primul transfer al verii pentru CS U Craiova. Iosif Rotariu poate fi ”secundul” viitorului antrenor
31.05.2016, 15:41CS U Craiova a terminat sezonul recent încheiat al Ligii 1 pe locul al doilea din play-out și a ratat astfel prezența în cupele europene, acolo unde va merge CSMS Iași. Oficialii clubului au însă planuri mărețe pentru campionatul următor, mai ales că în noiembrie se va inaugura și noul ”Central” din Bănie.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
În aceste condiții, conducerea clubului este în căutarea unui antrenor de top. Edward Iordănescu, tehnicianul celor de la Pandurii, a fost deja ofertat și se așteaptă un răspuns din partea acestuia, urmând ca mai apoi, în funcție de rezultat, să se caute și alte soluții.
Până atunci, Iosif Rotariu (53 de ani), fostul mijlocaș al Stelei și al echipei naționale, a fost cooptat în staff-ul grupării din Bănie. Rotariu, unchiul lui Dorin Rotariu de la Dinamo, va ocupa funcția de coordonator al centrului de copii și juniori, dar are șanse să devină și antrenor secund. Totul va depinde ”însă” de noul ”principal”. Dacă acesta nu va fi de acord să colaboreze cu ”Roti”, atunci fostul fotbalist va rămâne doar la juniori.
Iosif Rotariu a mai fost antrenorul secund al celor de la Poli Timișoara, echipă pe care a mai pregătit-o și ca interimar în două rânduri.
Etichete: iosif rotariu , iosif rotariu csu craiova , rotariu csu craiova , csu craiova antrenor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...