Primul fotbalist pe care Neil Lennon vrea să-l transfere la Rapid. Are 4 titluri de campion
articol scris de Digi Sport25.05.2024, 15:01
Adam Matthews (32 de ani) poate fi primul fotbalist transferat la Rapid în ”era Neil Lennon”.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Neil Lennon îl vrea pe Adam Matthews la Rapid
Antrenorul nord-iralndez, în vârstă de 52 de ani, este de fapt cel care-l vrea pe acest fundaș născut la Swansea, în Țara Galilor. Lennon îl cunoaște foarte bine pe Matthews pentru că a mai lucrat până acum în două rânduri cu acesta.
Fotbalistul, care este fundaș dreapta, a evoluat în cele mai recente două sezoane pentru Omonia Nicosia, iar în vară va deveni liber de contract, astfel că ar putea face pasul spre SuperLiga.
Matthews este de patru ori campion al Scoției, cu Celtic, în perioada 2011-2015. El a bifat 150 de meciuri pentru scoțieni, fiind antrenat, primtre alții și de Neil Lennon, iar acum ar putea face pasul la Rapid, anunță cei de la The Scottish Sun.
Matthews și Lennon au colaborat atât la Celtic, dar și la Omonia, în perioada în care nord-irlandezul i-a antrenat pe ciprioți.
Neil Lennon a făcut programul! Câte amicale va juca Rapid în vară și unde vor avea loc cantonamentele
Rapid a sfârșit play-off-ul pe poziția a șasea, deși terminase sezonul regulat pe locul doi, astfel că giuleștenii speră să facă o figură mai frumoasă în următorul sezon de SuperLigă, cu ajutorul antrenorului care a cucerit de cinci ori titlul cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020).
Rapid a stabilit programul pentru pauza competiţională din această vară, în care sunt incluse două stagii de pregătire, unul la Curtea de Argeş şi al doilea la Maribor, în Slovenia.
Conform paginii oficiale de Facebook a echipei Rapid, lotul pregătit de Neil Lennon se va reuni pe 10 iunie, urmând să efectueze primul cantonament la Curtea de Argeş, în perioada 12-19 iunie. Pentru data de 20 iunie, Rapid a stabilit un prim meci amical.
Vizita medicală este prevăzută pentru 21 iunie, iar stagiul de pregătire din Slovenia, între 23 iunie şi 5 iulie.
La Maribor, Rapid va susţine cinci meciuri amicale, două pe 25 iunie, apoi pe 28 iunie, 1 iulie şi 4 iulie, numele adversarelor urmând a fi anunţate ulterior.
Start noului sezon al Superligii, ediţia 2024-2025, va fi pe 12 iulie, notează Agerpres.
Neil Lennon, primele declarații după ce a semnat cu Rapid
Antrenorul nord-irlandez a semnat luni, 20 mai 2024, un contract, valabil două sezoane, cu gruparea din Giulești.
”La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat.
Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucurors să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine.
Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța. Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal.
Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid”, a declarat Neil pentru fcrapid.ro.
Etichete: transferuri rapid , dan sucu , adam matthews , adam matthews rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...