Video Primul antrenament al Rapidului, după 12 zile de întrerupere! Câți jucători au fost prezenți
18.07.2016, 20:55Au mai rămas puține zile până la startul ediției de campionat 2016-2017, dar cei de la Rapid nu știu dacă vor putea fi programați în Liga 1. Dincolo de răspunsul pe care-l vor primi la data 20 iulie din partea instanțelor, oficialii giuleștenilor au și alte probleme pe cap iar acestea sunt legate de condițiile de pregătire, precum și de lotul pe care echipa îl va avea în primul eșalon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rapid a susținut azi, luni, 18 iulie, primul antrenament după o pauză de 12 zile de întrerupere. Dan Alexa, care a fost acasă la Timișoara în toată această perioadă și care a spus că va demisiona, a fost convins de către Valerii Moraru să revină la București și să continue munca.
Alexa a susținut astfel primul antrenament, după cele 12 zile, pe stadionul din Giulești, la care au fost prezenți însă doar 17 jucători.
”Am avut oferte din Liga 1 și chiar ceva concret, dar m-am gândit că dacă plec nu dau niciun fel de exemplu. Am zis că dacă semnez, din afară se va observa că nu este chiar așa o situație neagră la Rapid.
Rapid e special, te legi sufletește, șase luni n-am luat niciun salariu, orice om se gândea în mod normal să plece, mai ales după promovare.
Cu toți cei care vin la antrenamente ne-am cam înțeles, dar mai trebuie să fie de acord și lichidatorul. Am avut 17 jucători la antrenament, la un moment dat se vorbea de play-off, dar cu acest lot ne vom bate la retrogradare.
Nu mai știu dacă putem ține jucătorii cu care am început pregătirea, pentru că am întrerupt antrenamentele. Dar, cu ce avem acum, eu nu mă prezint în Liga 1, pentru că nu vreau să iau 7-8 goluri în fiecare meci”, a spus Alexa la Digi Sport, în urmă cu câteva zile.
Etichete: rapid antrenament , dan alexa , rapid faliment , rapid dan alexa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...