Primele imagini cu Alexandru Cicâldău în tricoul Universității Craiova
articol scris de Digi Sport11.09.2024, 15:55
Universitatea Craiova a dat ”o lovitură” în acest final de mercato și l-a repatriat pe Alexandru Cicâldău (27 de ani).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Primul antrenament al lui Alexandru Cicâldău la Craiova
În decursul zilei de miercuri, 11 septembrie, Alexandru Cicâldău a participat la primul antrenament de sub comanda lui Costel Gâlcă (52 de ani) și ar putea debuta chiar în următoarea etapă din SuperLiga României, cu Poli Iași, pe 15 septembrie, de la 18:15.
Pe pagina de Facebook a echipei a apărut imagini cu fotbalistul la sesiunea de pregătiri, într-una dintre ele este și Alexandru Mitriță (29 de ani), revenit și el după acțiunea echipei naționale.
Galerie Foto
În schimbul mijlocașului ofensiv, oltenii trebuie să le achite turcilor de la Galatasaray 1,2 milioane de euro.
Cicâldău a evoluat în tricoul formației din Turcia doar în primul sezon, ulterior a fost împrumutat la Al Ittihad Kalba și Konyaspor.
Cicâldău a jucat doar în primul sezon la Galatasaray, apoi a fost împrumutat la Al Ittihad Kalba și la Konyaspor.
- Universitatea ocupă în acest moment locul 2 în Superliga, cu 15 puncte acumulate după primele 8 meciuri.
Deși s-a zvonit că internaționalul român ar veni în Bănie sub formă de împrumut, finanțatorul Mihai Rotaru a dezvăluit că este vorba despre un transfer definitiv.
Alexandru Cicâldău a mai evoluat în tricoul Universității Craiova în perioada iulie 2018 - iulie 2021.
- trei milioane de euro este cota de piață a lui Cicâldău, potrivit Transfermarkt
- 33 de goluri și 21 de assist-uri a reușit mijlocașul pentru Universitatea Craiova în 129 de partide
Sorin Cârțu: ”Avem o echipă care zic că se poate bate la titlu. Pretențiile sunt mari”
Sorin Cârțu (68 de ani), fostul președinte al Universității Craiova, este de părere că formația olteană ar trebui să se lupte pentru câștigarea titlului în acest sezon, odată cu venirile lui Alexandru Cicâldău și Jovo Lukic (25 de ani) în Bănie.
În opinia lui Cârțu, revenirea lui Cicâldău pe stadionul Ion Oblemenco a fost o adevărată ”lovitură” dată de patronul Mihai Rotaru la Universitatea Craiova.
”Ce s-a întâmplat acum cu venirea lui Cicâldău și cu aducerea unui alt atacant (n.r. Jovo Lukic)... să-l vedem întâi și pe acest atacant. Întotdeauna atacantul are nevoie de ceva timp să se adapteze pentru că are nevoie de automatisme, atacanții depind de ce transmite linia de mijloc.
Cicâldău e o lovitură, n-are nevoie de adaptare. Cunoaște ce înseamnă Craiova și faptul că a semnat pe 4 ani este un avantaj și pentru el, o liniște sufletească. Avem o echipă care zic că se poate bate la titlu.
Trebuie realizat întâi obiectivul. Pretențiile sunt mari. Îti trebuie echipă, îți trebuie jucători. Ai avut acum oportunitatea să-l iei pe Cicâldău”, a spus Cârțu, la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: transfer craiova , alexandru cicaldau , antrenament cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...