Primăria Ploieşti nu se implică! Dan Capră: "De unde îşi va lua Mutu salariul este problema mea"
25.11.2013, 13:52Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a afirmat că instituţia pe care o conduce şi Consiliul Local nu vor garanta şi nu vor susţine salariul lui Adrian Mutu, jucător care urmează să evolueze pentru Petrolul în returul Ligii I.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Aducerea lui Adrian Mutu la Petrolul reprezintă o lovitură de imagine pentru club, dar şi o posibilitate certă de creştere a nivelului calitativ al echipei. Privitor la aspectele financiare ale acestui transfer, afirm că nici un moment nu s-a pus problema ca Primăria sau Consiliul Local Ploieşti să garanteze sau să susţină salariul jucătorului. Anul trecut, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care s-a angajat să premieze performanţa echipei Petrolul, hotărâre care se aplică şi în acest an competiţional. Dacă Adrian Mutu va ajunge la Petrolul, iar echipa va face şi anul acesta performanţă, va beneficia de bonusurile stabilite de Consiliul Local, la fel ca şi ceilalţi jucători", a explicat primarul, scrie MEDIAFAX.
La rândul său, finanţatorul Petrolului, Dan Capră, a declarat că transferul lui Mutu nu implică bani publici. "Nu s-a pus niciodată problema ca eu să-i spun lui Adi că salariul lui este garantat de Primăria Ploieşti. Nu pot face aşa ceva, nu mă pot angaja eu în numele unei asemenea instituţii. Nu am implicat şi nu voi implica niciodată Primăria în tranzacţii financiare legate de FC Petrolul. Cum puteam să mă duc eu cu o ofertă scrisă garantată de Consiliul Local, când oamenii de acolo nici nu ştiau că eu negociam cu Adi? Sunt problemele mele cât şi de unde îşi va primi Mutu salariul", a menţionat Capră.
Adrian Mutu a anunţat, pe contul său de Facebook, că din luna ianuarie va juca la Petrolul Ploieşti, înţelegerea fiind valabilă un an şi jumătate (DETALII AICI).
Etichete: liga 1 , adrian mutu , petrolul , dan capra , dan capra adrian mutu , capra despre mutu , salariu adrian mutu petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...