Prima victorie a Stelei la două goluri diferență după 10 meciuri de Liga 1. ”Ne dă moral”
31.10.2016, 09:17VIDEO CSM Poli Iași - Steaua 0-2. Aceasta a fost prima victorie la două goluri diferență obținută de vicecampioni, după nu mai puțin de 10 etape scurse din Liga 1, iar ultimul asemenea succes venise tot în Moldova.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Două luni și jumătate au trecut de la victoria de la Botoșani (0-2), care a avut loc pe 12 august. Golurile de atunci ale echipei lui Laurențiu Reghecampf au fost marcate de Jugurtha Hamroun și Florin Tănase.
La fel cum jucătorul venit de la Viitorul înscria atunci primul gol în tricoul Stelei, Dennis Man și-a trecut și el în cont prima reușită pentru gruparea ”roș-albastră”, în disputa de duminică.
Rezultatele înregistrate de Steaua în ultimele 11 etape:
Botoșani - Steaua 0-2
Steaua - Dinamo 1-1
Pandurii - Steaua 0-1
Steaua - CSM Poli Iași 1-1
Steaua - Astra 1-0
ACS Poli - Steaua 0-1
Steaua - CFR 1-2
Voluntari - Steaua 2-3
Steaua - CS U Craiova 2-1
Steaua - Gaz Metan 0-1
ASA - Steaua 1-1
CSM Iași - Steaua 0-2
Din cele 9 victorii înregistrate de Steaua în acest sezon de Liga 1 e de notat că doar 3 au venit la o diferență mai mare de un gol. În afară de cele două menționate mai sus, echipa lui Reghe s-a impus cu 3-1 în fața Viitorului, la Ovidiu, într-o partidă ce a contat pentru etapa a doua.
"Veneam după o serie mai proastă, dar această victorie ne dă moral și sper să continuăm ușor, ușor pe aceeași linie. A fost o presiune pe noi. Craiova ne egalase la puncte și trebuia să câștigăm neapărat. Nu câștigasem de 3 sau 4 etape, nici nu mai știu exact. Faptul că cei de la CS U Craiova câștigaseră a creat o presiune în plus. Acum ne-am distanțat și sper să ne distanțăm la și mai multe puncte”, - Mihai Pintilii, după meciul de la Iași.
Etichete: steaua liga 1 , victorie steaua , iasi steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...