Video Primă repriză de coşmar pentru Tamaş, la Severin. Fundaşul a comis două faulturi în propriul careu
18.02.2017, 20:47Gabi Tamaş continuă seria evoluţiilor neconvingătoare la Steaua. Fundaşul roş-albaştrilor a fost nesigur în meciul de la Severin, cu CS U Craiova, şi a comis două penalty-uri în prima repriză.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În ciuda experienţei superioare, Tamaş a pierdut uşor prim-planul într-un duel în propriul careu cu Andrei Ivan, în minutul 10, şi nu l-a mai putut opri pe atacantul oltenilor decât prin fault.
"Centralul" Ovidiu Haţegan nu a stat pe gânduri şi a indicat punctul cu var, dar Tamaş a scăpat de avertisment.
Din fericire pentru fundaşul central al roş-albaştrilor, Craiova nu a putut profita de cadoul primit. Hristo Zlatinski a ratat lovitura de pedeapsă, lutând în stânga lui Florin Niţă, care a respins în corner cu un reflex foarte bun.
"Reprezentaţia" lui Tamaş a continuat, însă. În minutul 32, a comsis un nou fault în propriu careu, asupra lui Nicuşor Bancu, iar Haţegan nu l-a mai iertat şi i-a acordat şi cartonaşul galben.
Penalty-ul a fost bătut tot de Zlatinski, mijlocaşul bulgar reuşind să înscrie de această dată, după ce l-a trimis pe Niţă în partea opusă celei în care a şutat. A fost golul prin care gazdele au egalat, după ce Mihai Pintilii a deschis scorul cu o execuţie frumoasă de la marginea careului.
Gabi Tamaş a greşit şi în etapa trecută, în remiza de pe teren propriu cu FC Voluntari (2-2). La golul prin care ilfovenii au deschis scorul, apărătorul vicecampioanei l-a scăpat uşor din marcaj pe Ivanovici, care apoi a marcat cu un şut la colţul lung.
Înaintea partidei de la Severin, Tamaş o ironiza pe adversara Stelei: "Nu e un derby! Deocamdată nu cred că putem să avem termen de comparaţie între Steaua şi Craiova. Sunt pe un drum bun, dar nu se compară cu noi. Sunt pe un drum bun, dar aţi văzut că pot să piardă".
Tamaș a fost protagonistul unei faze și în repriza secundă, atunci când a fost aproape de o accidentare gravă. Fundaşul roş-albaştrilor a suferit o accidentare la degetul mare al mânii drepte, în urma unui duel cu Andrei Ivan.
Mai aproape de o accidentare gravă a fost Dimitrov. Fundaşul dreapta bulgar a sărit împreună cu Marko Momcilovic la o degajare a lui Nicolae Calancea, dar a căzut foarte rău, riscând o accidentare teribilă, la gât sau la coloană.
VIDEO CU ACCIDENTĂRILE
Etichete: steaua , liga 1 , video , gabi tamas , cs u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...