Prima reacție după ce Gigi Becali a cerut ruperea unilateral a unor contracte de la FCSB. ”E un abuz!”
24.03.2020, 23:13Gigi Becali (61 de ani) a spus că ia foarte serios în calcul înjumătățirea salariilor de la FCSB.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În plus, finanțatorul care s-a implicat și în lupta pentru eradicarea noului coronavirus, a propus conducerii Federației Române de Fotbal să i se aprobe rezilierea unilaterală a trei contracte din cadrul lotului.
Anamaria Prodan Reghecampf, agentul de jucători care are sub contract mai mulți jucători importanți din Liga 1, precum și Dennis Man de la FCSB, a reacționat și a spus că demersul finanțatorului roș-albaștrilor nu are niciun fundament.
"Eu și jucătorii pe care îi reprezint vorbim deja despre această situație. Așteptăm să vedem ce o să fie. Stăm cu ochii pe Guvern. Numai ei decid când se termină starea de forță majoră și când contractele revin la normal.
Chiar dacă sunt anumiți patroni care caută să rupă unilateral contractele, nu se poate. Asta e punctul meu de vedere. Pot să se folosească de clauza de forță majora și să achite 75% din salariul mediu pe economie, dar nu pot rezilia contractele. Dacă se face așa ceva, eu cred că este un abuz și în cazul unui proces vor trebui să achite drepturile financiare până la finalul contractului”, a spus Anamaria Prodan pentru Pro Sport.
Anamaria Prodan: ”Toți ne confruntăm cu isteria aceasta!”
Agentul de jucători a mai precizat că problema este una delicată și că va cere sfatul unor avocați.
”Studiez această problemă pentru jucătorii și antrenorii pe care îi reprezint. Toți ne confruntăm cu isteria această. Este clar un caz de forță majoră ce se întâmplă în acest moment în lume.
Le-am explicat jucătorilor și antrenorilor mei ce se poate întâmpla din punct de vedere legal în acest moment”, a mai spus Anamaria Prodan Reghecampf.
Jucători români impresariați de Anamaria Prodan:
Dennis Man (FCSB)
Nicolae Stanciu (Slavia Praga)
Florin Niță (Sparta Praga)
Lucian Filip (FCSB)
Bogdan Vătăjelu (Universitatea Craiova)
Claudiu Belu (FC Voluntari)
Gabriel Enache (Oyzyljar SK Petropavlovsk)
Etichete: gigi becali , anamaria prodan reghecampf , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...