Prima reacţie a lui Becali, după dezvăluirile despre înţelegerea clubului FCSB cu Primăria Bucureşti
18.06.2018, 14:26Primăria Bucureştiului şi FCSB au încheiat o înţelegere directă în luna noiembrie prin care clubul lui Gigi Becali asigură mentenanţa gazonului de pe Arena Naţională. Cheltuielile i se reduc din chiria pe care o are de plătit pentru a evolua pe cea mai mare arenă a ţării. Reacţia lui Becali nu s-a lăsat întârziată după investigaţia făcută de Gazeta Sporturilor. Omul de afaceri l-a atacat dur pe Cătălin Tolontan.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Dă dovadă de slugărnicie, pentru că el știe despre ce e vorba. Glumele mele, că Arena Națională e a mea, că eu fac ce vrea, el știe că erau glume. Dacă el nu le înțelege, va rămâne fanfaron toată viața lui, nu eu. Eu am 60 de ani, nu face el fanfaronadă cu Becali.
Vă dau cuvântul meu de onoare, jur în fața lui Dumnezeu: am avut afaceri cu Primăria Capitalei, dar acum, pentru că este fina mea acolo, niciodată nu am sunat, niciodată nu am făcut afaceri cu fina mea, tocmai ca să nu se interpreteze.
În ce privește această închiriere, este aceeași sumă care se plătea și până acum. Noi plătim aceeași sumă care se plătea și înainte. Ce e rău în asta? Acest contract este făcut până va reuși Primăria Capitalei să facă o societate care să se ocupe special de Arena Națională.
S-a ajuns la aceste discuții pentru că Tolontan, care e deștept, băiat bun, a zis că acum este momentul să sară peste fina mea, care are probleme din cauză că s-a dus cu Dragnea pe scenă. A zis să sară și el acum, să o demonizeze pe fina mea. Tolontane, ai ieșit acum? Toată viața ta nu vei putea să ieși!”, a declarat Gigi Becali, conform stiripesurse.ro.
Pe 23 martie 2017, Gigi Becali afirma la Digi Sport că ”Eu am stadion, Arena Națională, că o am pe fina la Primărie”. Toată lumea a crezut că e o figură de stil a omului de afaceri. Actele arată că are mare dreptate. Înţelegerea dintre părţi a fost semnată de ”MUNICIPIUL BUCUREȘTI, reprezentat de doamna Gabriela FIREA, având funcția de Primar General, în calitate de instituție inițiatoare” și ”S.C. FOTBAL CLUB FCSB SA, reprezentat legal prin domnul Valeriu Argăseală, președinte CA, în calitate de instituție parteneră”.
Gigi Becali este naşul de cununie, din 2011, al Gabrielei Firea şi al lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari. Localitatea în care stă Becali de când se ştie şi unde Pandele este primar de 18 ani!
Etichete: arena nationala , becali , fcsb , firea , becali firea , becali arena nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...