Prima de 40.000 € promisă jucătorilor lui Dinamo a crescut considerabil! Cât vor lua "câinii" pentru rămânerea în Liga 1
articol scris de Digi Sport21.05.2022, 13:30
Dinamo mai are o singură șansă pentru evitarea retrogradării în Liga 2, câștigarea barajului cu 'U Cluj', formație ce a încheiat pe locul trei în play-off-ul eșalonului secund.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Meciul dintre Dinamo și 'U' Cluj se joacă sâmbătă, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Prima pentru jucătorii lui Dinamo a crescut în ziua meciului
Înaintea meciului, câțiva fani dinamoviști s-au mobilizat pentru a-i motiva suplimentar pe jucători cu o primă consistentă, în valoare de 40.000 de euro.
Suma inițială a crescut rapid și, conform Playsport, a ajuns acum la 75.000 de euro. Raportat la lotul lui Dinamo, fiecare jucător ar urma să primească ceva mai bine de 2.000 de euro pentru un eventual succes în fața "șepcilor roșii".
Aceeași sursă menționează că printre cei care au contribuit la strângerea acestei sume s-au numărat Răzvan Zăvăleanu, Nicolae Badea, Claudiu Ciolan, Marian Iuhasz, Gheorghe Nițu sau Claudiu Florică.
Dinamo a scăpat de o datorie de peste un milion de euro
Dinamo a avut câștig de cauză în procesul cu Poli Timișoara, care voia să se înscrie la masa credală pentru obținerea unei sume de 1.1 milioane de euro din transferul lui Dorin Rotariu la Brugge. Decizia a fost luată la Curtea de Apel București și este definitivă.
Dorin Rotariu a ajuns la Dinamo în 2013, de la Poli Timișoara, care a încasat 1.1 milioane de euro și a păstrat 50% din drepturile federative ale jucătorului.
Dinamo l-a vândut pe Dorin Rotariu patru ani mai târziu, la Brugge, pentru 2.2 milioane de euro, sumă din care Poli Timișoara trebuia să primească jumătate, însă asta nu s-a întâmplat.
După intrarea clubului Dinamo în insolvență, Poli Timișoara a vrut să se înscrie la masa credală pentru recuperarea banilor, însă cererea a fost refuzată de Tribunalul București. Lichidatorul judiciar al societății a făcut apel, însă nu a avut câștig de cauză nici la Curtea de Apel, care a pronunțat decizia definitivă pe 20 mai.
Etichete: dinamo , baraj liga 1 , prima de joc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...