Video Premieră istorică în Liga 1. Antrenorul Dan Petrescu a văzut cartonașul galben, pentru proteste
14.07.2019, 13:24Meciul CFR Cluj – Poli Iași 1-1 a avut parte de a decizie în premieră în istoria Ligii 1. Antrenorului Dan Petrescu i s-a arătat caronașul galben pentru faptul că protesta la deciziile arbitrului Cătălin Popa. În cazul în care ar fi continuat vociferările, antrenorul clujenilor l-ar fi primit și pe cel roșu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Măsura centralului partidei de la Cluj a fost luată în baza modificărilor regulamentului făcute de International Football Association Board, care au intrat în vigoare odată cu începerea noului sezon competițional.
Dan Petrescu a solicitat un penalty la faza în care au fost implicați atacantul Mario Rondon și portarul oaspeților, Denis Rusu, din minutul 86 al partidei.
Faza în care s-a cerut penalty și reacția arbitrului:
Dan Petrescu a criticat arbitrajul
Dan Petrescu a fost foarte critic la adresa arbitrajului și după meci. ”Nu am mai văzut un astfel de arbitraj. Am avut două penalty-uri clare, Rondon scăpase singur cu portarul, era o fază clară, simplă, și arbitrul a dat ofsaid. La golul lor e fault la Susic. Sunt obișnuit ca la CFR să se întâmple așa. După ce că ghinionul a fost mare, am avut și arbitrajul ăsta. Am avut jucători fără meciuri în picioare și s-a văzut”, a spus Dan Petrescu la microfonul Digi Sport.
Dan Petrescu a văzut cartonașul galben și la Supercupa României, CFR Cluj – Viitorul 0-1, tot din aceleași motive, proteste la deciziile arbitrului. La cinci avertismente va sta un meci în tribună.
Etichete: dan petrescu , cartonas galben , proteste , cfr cluj-poli iaşi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...