Povestea "celui mai bine plătit fotbalist" din istoria Ligii 1. Cât ar fi câștigat într-un singur an
articol scris de Digi Sport10.03.2023, 09:51
Cu ani în urmă, fotbalul românesc obișnuia să ofere salarii destul de mari, în special jucătorilor străini, iar asta s-a întâmplat și în cazul lui Wesley (42 de ani), fostul jucător de la FC Vaslui.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Wesley, cel mai bine plătit fotbalist din istoria Ligii 1
Sosit în iarna anului 2009 la FC Vaslui, Wesley avea să devină unul dintre cei mai valoroși jucători străini care au evoluat în România. Mai mult, brazilianul ar fi avut și cel mai mare salariu din istoria Ligii 1, iar Florin Gardoș a dezvăluit că sud-americanul a câștigat o adevărată avere în doar un an petrecut la clubul patronat la acea vreme de Adrian Porumboiu.
”Știu o poveste interesantă cu Wesley, nu știu dacă o fi adevărată, dar cunoscându-l o dată, de două ori, cred că e adevărată. Plecase din România, s-a dus în Arabia Saudită unde nu ai voie să bei alcool și este aproape imposibil să aduci alcool în țară. Suferea foarte mult din cauza asta. Știau cei de la club că lui îi place să bea.
Au avut un derby local în campionat, a dat două goluri, a câștigat echipa și după meci a venit șeicul și i-a spus ‘Am o surpriză pentru tine. Știu că ești apreciat, ai dat goluri în derby’. El era foarte entuziasmat că în sfârșit o să bea o ladă de bere, dar i-au dat un Porsche Cayenne. A fost dezamăgit crunt. E greu de procurat băutură acolo.
Lumea care este născută după 2000 și nu a prins fotbalul din acea perioadă nu știe, dar cred că Wesley a fost cel mai bine plătit fotbalist din istoria campionatului nostru. Wesley cred că a făcut într-un an în jur de 900.000 de euro cu tot cu bonusuri.
A ieșit golgheter, avea o anumită sumă pentru 10 goluri, alta sumă pentru 20 de goluri, plus un salariu foarte mare. A fost foarte bun. Și el, și Adailton, aveau o echipă…”, a declarat Gardoș, potrivit Fanatik.
- Wesley a evoluat pentru FC Vaslui în perioada 2009 - 2012, timp în care a adunat 136 de meciuri, 77 de goluri și 12 pase decisive
- 3 milioane de euro a plătit Al-Hilal pentru transferul lui Wesley de la Vaslui
Etichete: liga 1 , wesley , florin gardos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...