"Poți să spui că nu e un antrenor trăsnet?" Dragomir ignoră Craiova din lupta pentru titlu și mizează pe două echipe
articol scris de Digi Sport03.01.2021, 15:05
Dumitru Dragomir (74 de ani) ignoră Universitatea Craiova în lupta pentru supremație în Liga 1 și consideră că principalul avantaj al celor de la FCSB e patronul Gigi Becali.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) e de părere că în cursa pentru campionat sunt doar două formații: campioana en-titre, CFR Cluj, și FCSB, formația pregătită de Toni Petrea.
Dumitru Dragomir mizează pe "antrenorul" Gigi Becali
Deși patronul roș-albaștrilor apare de la rar spre foarte rar în spațiul public, Dragomir susține că Becali dictează tot ce se întâmplă la echipă, cu toate că la prima vedere Petrea, fost secund al lui Laurențiu Reghecampf, ar avea mână liberă.
“Părerea mea este că titlul va fi câștigat ori de CFR Cluj ori de Steaua (n.r.: - FCSB). Steaua (n.r: - FCSB) a avut antrenor bun întotdeauana. Poți să spui că Gigi nu e un antrenor trăsnet? De când a luat echipa el a fost antrenor excelent. Uitați ce selecție a facut!", a pretins, la Realitatea Sportivă, Dumitru Dragomir.
După 15 runde din Liga 1, FCSB se situează pe primul loc, cu 34 de puncte, urmată de Universitatea Craiova, cu două puncte mai puțin. Condusă de Edward Iordănescu, campioana en-titre CFR Cluj ocupă poziția a treia a podiumului, cu 31 de puncte acumulate.
Etichete: cfr , dumitru dragomir , titlu in liga 1 , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Diana Șoșoacă și Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu...