Video Postarea cu care Adrian Mutu a agitat apele în Giulești. ”Briliantul” va fi la Fotbal Club, 17:30, Digi Sport 1
articol scris de Digi Sport24.02.2022, 13:25
Adrian Mutu (43 de ani) a reușit să agite apele în Giulești cu cea mai recentă postare a sa de pe social media.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Briliantul” este liber de contract în acest moment, dar în ultimele zile s-a tot zvonit că s-ar afla în calcule pentru a o prelua pe Rapid.
Postarea cu care Adrian Mutu a agitat apele în Giulești. ”Briliantul” va fi la Fotbal Club, 17:30, Digi Sport 1
Victor Angelescu, finanțatorul grupării de lângă Podul Grant, a spus clar că până la finalul sezonului regulat nu se va lua nicio decizie la nivelul băncii tehnice.
Totul depinde de calificarea sau nu a Rapidului în play-off. De altfel, însuși Mihai Iosif a lăsat de înțeles că se va retrage dacă echipa sa nu va ajunge în Top 6.
Mutu a filmat, cel mai probabil, pentru o reclamă, pe noul stadion din Giulești, după care a postat un clip scurt pe contul său de Instagram, cu titlul: ”Acțiune, motor!”
Fanii au reacționat imediat. ”Noul antrenor al Rapidului”, a postat un fan, în timp ce un altul a scris: ”Cum de filmezi fix pe Giulești?”.
Mai multe detalii despre filmare, dar și despre eventualele negocieri cu Rapid, la care s-a referit și Marius Șumudică, vor fi oferite de Adrian Mutu în cadrul emisiunii de azi, Fotbal Club, de la ora 17:30, Digi Sport 1, când va fi prezent în studio.
Marius Șumudică, deranjat că nu e luat în calcul pentru banca Rapidului
Antrenorul a transmis că nu a purtat nicio discuție cu vreun membru al conducerii clubului Rapid și că se gândește serios să dea curs unei oferte pe care o are din străinătate.
”Probabil nu are încredere în mine conducerea Rapidului. Nu a discutat nimeni cu cu mine nimic. Nu s-a ajuns la nicio discuție. Te doare, normal. E ca și cum vine unul în locul tău și e mai slab decât tine.
Eu nu mă rog de nimeni să ajung la Rapid, dar mă deranjează că apar fel și fel de zvonuri, că Șumudică vrea mulți bani, că staff-ul lui Șumudică vrea mulți bani, păi stați, mă, că n-ați vorbit cu Șumudică.
Eu vreau să plec în străinătate. În șapte-opt zile e posibil să dau curs unei oferte din străinătate. Am rămas cu un gust amar, fără să-i contest valoarea de antrenor a lui Adrian Mutu.
E ca și cum Lăcătuș ar urma să fie pus la Steaua și zice cineva 'stai, mă, să vorbim și cu Șumudică'!”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport Special.
Etichete: adrian mutu , antrenor rapid , mutu rapid , victor angelescu , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...