Portarul care a apărat în 28 de meciuri pentru naționala Italiei este aproape să semneze cu Rapid
articol scris de Digi Sport14.08.2023, 14:34
Salvatore Sirigu (36 de ani), fostul portar al celor de la Fiorentina, este foarte aproape să semneze cu Rapid în această vară.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
De altfel, goalkeeperul italian a fost văzut duminică în tribune la înfrângerea pe care Rapid a suferit-o, pe teren propriu, în fața celor de la Petrolul Ploiești, scor 0-2.
Salvatore Sirigu, în locul lui Horațiu Moldovan la Rapid
Potrivit italienilor de la Tuttomercatoweb, Salvatore Sirigu va semna cu Rapid în orele următoare, la cererea expresă a lui Bogdan Lobonț, noul antrenor cu portarii de la formația giuleșteană. Acesta ar urma să devină titularul postului de portar la echipa bucureșteană.
Astfel, Horațiu Moldovan (25 de ani), cel care a greșit la cele două goluri primite de Rapid în înfrângerea cu Voluntari, scor 1-2, ar urma să fie trecut pe banca de rezerve.
În ultimul sezon, Salvatore Sirigu a îmbrăcat tricoul celor de la Fiorentina, echipă pentru care a apărat în două meciuri (unul în Serie A, unul în Conference League). Însă, din această vară, portarul a rămas liber de contract.
Salvatore Sirigu are un CV important. În cariera sa, goalkeeperul italian a trecut pe la mai multe formații importante din Europa, precum Paris Saint-Germain (unde a apărat 190 de meciuri), Sevilla (4 partide) sau Napoli.
Însă, acesta a mai apărat pentru Torino (152 de meciuri), Palermo (80 de meciuri), Genoa (37 de meciuri), Cremonese (23 de meciuri), Osasuna (18 meciuri) și Ancona (15 meciuri). În total, Sirigu a strâns 248 de meciuri ca titular în Serie A.
De asemenea, Sirigu a apărat poarta naționalei Italiei în 28 de partide.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Sirigu, potrivit Transfermarkt
Etichete: rapid , salvatore sirigu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...