Politiștii au venit după Abang chiar la antrenamentul Astrei. "Mulți dintre noi nici nu-l mai băgăm în seamă"
18.05.2018, 20:58După ce joi a iesit la iveală faptul că Abang (21 de ani) ar fi furat din buzunarele colegilor de la Astra diferite sume de bani și le-ar fi fotocopiat acestora cardurile, în cursul zilei de vineri Poliția și-a făcut apariția la baza de pregătire a Astrei de la Ploiești. Abang a dat declarații, fiind insoțit de un translator. De asemenea, el s-a apărat, spunând că acuzațiile care i s-au adus nu sunt adevarate.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În aceste condiții, jucătorii Astrei vor ca Abang să plece cât mai repede de la echipă și sunt șanse mari să nu joace în meciul de duminică împotriva celor de la FCSB.
"Cum să mai jucăm cu astfel de om în echipă, sincer acum? Nici măcar când eram la juniori și aveam colegi cu o situație financiară precară nu se întâmpla așa ceva. Îți dai seama că mulți dintre noi nici nu-l mai băgăm în seamă. Deși e colegul meu, sper să plece în vară, pentru că nu mai poate avea nimeni încredere în el", a spus unul dintre jucători, citat de Gazeta Sporturilor.
1.100 de lei a fost suma pe care Abang ar fi furat-o de la colegii săi. Acesta a făcut și câteva fotocopii cardurilor coechipierilor cu care a încercat să-și cumpere mai multe bunuri de valoare.
Anatole Abang joacă la Astra Giurgiu din vara anului trecut. A disputat 28 de meciuri în acest sezon și a marcat 5 goluri.
Etichete: liga 1 , astra giurgiu , politie , vestiar , abang , ancheta furt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...