Poli Iași - Dinamo 1-0 | Cea mai dură concluzie a unui jucător: "Așa indisciplină n-am văzut nici la Ceahlăul, care falimenta"
articol scris de Digi Sport20.03.2021, 23:50
Dinamo a pierdut cu 0-1 pe terenul celor de la Poli Iași, însă prestația "câinilor" l-a scos din sărite pe Achim.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul de 31 de ani nu s-a mai abținut și "a dat" în colegii săi.
Achim: "Așa indisciplină nu am văzut nici la Ceahlăul, care era în faliment"
"E poate cea mai dezamăgitoare seară de până acum. În seara asta, obiectivul nostru a devenit salvarea de la retrogradare, dar va fi greu să îndeplinim și acest obiectiv dacă continuăm în ritmul acesta.
Explicația mea este o indisciplină pe teren pe care eu nu am mai întâlnit-o niciodată. Am fost la o echipă despre care știam că va da faliment, la Ceahlăul, dar asemenea indisciplină eu nu am mai întâlnit.
Rămâne să se analizeze de către cei care iau decizii și sperăm să se găsească rezolvarea acestor probleme", a explicat Achim.
Revenirea lui Gigi Mulțescu pe banca dinamoviștilor nu a reușit să schimbe mare lucru.
"A încercat să găsească un sistem de joc în care să avem superioritate, mai ales la mijloc. Am avut două-trei perioade mai bune în joc, dar apoi am dat din ce în ce mai mult în spate și a fost indisciplină la acel corner, a venit un contraatac, ne-au dat gol și apoi nu am mai reușit să producem nimic.
Am mers din rău în mai rău, dar la ora asta, indisciplina în teren întrece orice limită. Așa ceva nu se poate. (...) Dacă nu ne revenim, nu putem să batem pe absolut nimeni", a concluzionat, tragic, Achim.
Dinamo a rămas echipa cu cele mai multe etape fără gol marcat, 13.
VIDEO cu rezumatul meciului Poli Iași - Dinamo 1-0:
Etichete: dinamo , vlad achim , poli iasi dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...