Plecare de ultimă oră de la FCSB. ”Aguero de România” a fost cedat de Gigi Becali: ”La vârsta mea, am nevoie de jocuri!”
articol scris de Digi Sport21.08.2020, 23:28
FCSB s-a despărțit astăzi de unul dintre puștii remarcați de Gigi Becali în finalul sezonului trecut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristian Dumitru (18 ani), cel botezat ”Sergio Aguero de România”, a fost împrumutat la Academica Clinceni pentru sezonul 2020/2021.
”Obiectivul meu pentru sezonul acesta este să joc cât mai multe meciuri. La vârsta mea, am nevoie de jocuri. Am revenit la Academica și mă simt foarte bine. La FCSB am făcut antrenamente foarte bune cu domnul Neubert și mă simt bine. Academica a terminat bine sezonul 2019-2020 și trebuie să o ținem tot așa. Urmează un nou campionat, lung și greu. Eu sper chiar la play-off. Nu este imposibil”, a zis tânărul născut la Buzău, potrivit site-ului oficial al ilfovenilor.
Aguero de România, gol în poarta lui Dinamo
Cristian Dumitru a prins opt partide pentru FCSB în sezonul trecut.
În Cupa României, puștiul a marcat un gol în victoria FCSB-ului cu Dinamo, scor 3-0, în Ștefan cel Mare.
”S-a jucat Cristi Dumitru cu doi fundași consacrați ai lui Dinamo”, jubila Gigi Becali, la finalul acelei partide.
- 250.000 de euro valoarează Cristian Dumitru, potrivit transfermarkt
Etichete: fcsb , academica clinceni , cristian dumitru , aguero de romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...