Planuri mari cu Stanciu. "Poate juca la o echipă ca City, nu e fotbalist de Anderlecht sau de Celta Vigo"
18.08.2016, 12:45După ce Alex Chipciu a plecat în această vară la Anderlecht, pentru suma de 3,5 milioane de euro, Nicuşor Stanciu a devenit cel mai important produs de export al Stelei. În ultima vreme, mai multe echipe s-au interesat de mijlocaşul de 23 de ani. Anderlecht şi Celta Vigo sunt doar două dintre formaţiile care îl urmăresc pe noul căpitan al roş-albaştrilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Directorul sportiv al Stelei, MM Stoica, susţine că niciuna dintre cele două echipe de mai sus nu este pe măsura valorii lui Nicuşor Stanciu, pe care l-ar vedea la Manchester City, lângă vedete ca Sterling, Nolito sau De Bruyne.
"Stanciu nu e jucător de Anderlecht. Poate să joace la o echipă mare, la o echipă ca City. N-ar face notă discordanta între De Bruyne, Silva şi Nolito. Poate mă înşel, dar eu aşa îl văd. Nu cred că Stanciu e jucător de 6 milioane. Dacă pleaca pe 6 milioane, ia salariu 600.000. Dacă pleacă pe 20 de milioane la Liverpool, va avea 2 milioane salariu. E protejatul lui Pintilii, e un băiat cuminte, e căpitanul echipei.
E greu să cumpere Celta un jucător care a spulberat Sparta Praga. Gigi, în momentul în care i-a mărit contractul lui Stanciu, i l-a mărit ca să-l păstreze. Cu tot respectul pentru Celta, Stanciu nu e jucător de Celta Vigo!", a declarat MM Stoica, la sport.ro.
În vârstă de 23 de ani, Nicuşor Stanciu este cotat la 3,5 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de, iar în acest sezon a reuşit 4 goluri şi o pasă decisivă în cele 6 meciuri jucate în toate competiţiile. Laurenţiu Reghecampf a dezvăluit că mijlocaşul ar putea fi unul dintre jucătorii de care Steaua se va despărţi în viitorul apropiat.
Etichete: steaua , manchester city , transfer , mm stoica , stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...