Planul pus la cale de cluburile din Liga 1 și de LPF. ”Este posibil și să nu mai jucăm deloc!”
28.03.2020, 12:22În aceste zile, oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal poartă discuții cu reprezentanții cluburilor pentru a se vedea care este cea mai bună măsură legată de reluarea Ligii 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristian Bivolaru, secretarul general al celor de la Viitorul, a dezvăluit că în acest moment s-au pus la punct trei scenarii.
”De la întreruperea campionatului am creat un grup al cluburilor împreună cu LPF în care facem schimb de idei, de informații și, din tot ce a apărut, că variante comentate pe acest grup, au rezultat trei scenarii:
- scenariul optimist, în care campionatul se încheie cu disputarea tuturor meciurilor,
- scenariul mai realist este cel în care se vor putea disputa niște meciuri atât în campionat, cât și în Cupa, dar pe un alt format agreat
- scenariul pesimist este acela în care nu se vor mai disputa meciuri sezonul acesta.
Există însă o tendință, care pleacă dinspre UEFA, dinspre Asociatia Ligilor și chiar dinspre cea a cluburilor,și toți vor să găsească solutii de ieșire din criză.
Se discută despre începerea noului sezon al cupelor europene cât mai târziu posibil, undeva în august, pentru a da posibilitatea campionatelor naționale să ducă la bun sfârșit meciurile", a spus Bivolaru, la Pro X.
Scenariu surpriză pentru Liga 1 în sezonul viitor: fără play-off și play-out. Cum ar putea arăta campionatul
Totodată, oficialul grupării din Ovidiu a mai spus că sunt șanse foarte mari ca viitorul campionat să se desfășoare cu 18 echipe, și nu cu 14 câte sunt în prezent.
”Scenariul cu 18 echipe de la anul și fără retrogadare în acest sezon este posibil”, a mai spus Bivolaru.
Și Viorel Moldovan, antrenorul Chindiei Târgoviște, vine cu o propunere pentru reluarea campioantului din Liga 1. Fostul atacant crede că acest sezon este compromis și propune un campionat cu 18 echipe din sezonul următor.
Planul” gândit de Moldovan nu include echipe retrograde în Liga 2, însă patru echipe din eșalonul secund urmează să completeze campionatul din sezonul următor. Tehnicianul nou-promovatei a luat legătura cu un reprezentant al Federației Române de Fotbal pentru a-și spune ideea.
”Am luat legătura cu cineva de la FRF. Nu știu dacă e bună sau nu (n.r. - propunerea). Eu mi-aș dori să se dispute totul pe terenul de joc pentru că așa ar fi sportiv și etic, dar dacă nu se poate eu cred că ar trebui să se ia în calcul clasamentul de la finalul sezonului regulat, să nu retrogradeze nimeni, iar din Liga 2 să promoveze patru echipe, să revenim la ce a fost, cu 18 echipe.
Nu-mi place deloc acest campionat, cu play-off și play-out”, a spus Moldovan, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club” de la Digi Sport.
Etichete: cristian bivolaru , meciuri liga 1 , reluarea ligii 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...