Planul pus la cale de Borcea, Badea şi Turcu pentru a reveni la Dinamo
14.10.2013, 11:40Ceea ce părea la un moment dat doar un scenariu SF ar putea deveni realitate la Dinamo. Revenirea trio-ului Borcea-Badea-Turcu este pregătită în detaliu, celor trei urmând a li se alătura chiar şi Gigi Neţoiu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
2013 a fost un an de tranziţie şi îndelungi frământări la Dinamo, însă destinul clubului ar putea lua o cu totul altă turnură în 2014. ProSport scrie că Borcea, Badea şi Turcu vor să revină la gruparea din Ştefan cel Mare şi că îşi pregătesc minuţios acest come-back. Sursa citată vine cu noi detalii asupra mişcărilor de trupe care se pregătesc la gruparea alb-roşie şi scrie că şi Gigi Neţoiu este luat în calcul pentru a investi din nou la Dinamo.
Mai concret, în spatele cortinei Borcea, Badea şi Turcu pun la cale un plan prin care în 2014 să revină în prim-plan la clubul lor de suflet, iar cei trei vor să pună mâna pe cel mai de preţ lucru de la Dinamo. Într-o lună, CS FC Dinamo, care deţine palmaresul, culorile şi stema, poate fi declarată falimentară. Cum societatea a înregistrat în continuare datorii, lucru interzis în planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic, este foarte probabil ca pe 9 noiembrie să fie declarat falimentul. Bunurile mobile şi imobile ale societăţii vor fi scoase la licitaţie, unde este greu de crezut că Negoiţă va putea să-i învingă pe Borcea, Badea şi Turcu.
În acest moment, CS FC Dinamo, firmă controlată din umbră de Nicolae Badea, încă deţine 6% din pachetul de acţiuni la SC Dinamo 1948, societatea lui Ionuţ Negoiţă. Şeful de la Computerland nu a plătit datoriile către Clubul Sportiv Dinamo, aproximativ 900.000 de euro, tocmai pentru ca CS FC Dinamo să fie declarată falimentară şi palmaresul, culorile şi stema să fie scoase la licitaţie. Aici va interveni grupul Borcea-Turcu-Badea, care va licita pentru a pune mâna pe aceste bunuri.
Odată îndeplinită această condiţie, revenirea celor 3 la Dinamo va fi mult mai uşoară. Dacă Ionuţ Negoiţă va refuza să accepte să lucreze cu cei 3 oameni de afaceri la Dinamo, există şi planul B: înfiinţarea unei noi echipe, care să fie continuatoarea formaţiei înfiinţate în 1948, tocmai pentru că va deţine palmaresul, culorile şi sigla. În acest caz, Dinamo s-ar putea confrunta cu situaţia Craiovei, care are în acest moment două echipe în Liga 2: cea a lui Mititelu şi cea susţinută de primarul Olguţa Vasilescu.
Etichete: dinamo , borcea , badea , revenire , negoita , borcea revine la dinamo , turcu , borcea badea turcu dinamo , plan revenire la dinamo , borcea si badea dinamo , revenire la dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...