Exclusiv Planul prin care Gigi Becali vrea să schimbe total fața FCSB-ului: antrenor străin și departament de scouting!
articol scris de Digi Sport16.10.2022, 08:26
Gigi Becali (64 de ani) a spus că va lua măsuri după umilința istorică a celor de la FCSB din Conference League, 0-10 cu Silkeborg.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Planul prin care Gigi Becali vrea să schimbe total fața FCSB-ului: antrenor străin și departament de scouting!
Momentan, Nicolae Dică (42 de ani) a rămas pe poziții, dar viitorul său pe banca roș-albaștrilor nu mai este la fel de sigur ca până acum. Finanțatorul se gândește la măsuri radicale, cea mai importantă fiind chiar schimbarea antrenorului. În plus, ia în calcul și înființarea unui mic departament de scouting.
Dică ”își mai poate salva pielea” în meciurile cu UTA, de diseară, și cu Sepsi, de lunea viitoare, dar FCSB va trebui să convingă și prin evoluție, nu doar prin scor.
Milionarul din Pipera nu mai este convins că metodele de pregătire folosite în prezent la FCSB mai sunt de actualitate, astfel că se gândește să aducă un antrenor străin, dar din noua generație.
Tocmai de aceea, variante precum Walter Zenga (62 de ani) sau Cristiano Bergodi (58 de ani) nu i se mai par interesante.
”O să văd, să văd care-i diferența dintre antrenamentele românilor și ale străinilor. Mă gândesc să aduc un antrenor străin, da. Nu Zenga și nu Bergodi, ăștia noi, tineretul, genul lui Klopp”, a spus Becali, la Digi Sport.
Gigi Becali: ”MM e enciclopedie de fotbal, dar nu se pricepe la transferuri”
- MM Stoica i-a răspuns public lui Gigi Becali, după ce patronul a spus că nu are "ochi" la jucători
Gigi Becali a recunoscut că și el are o parte de vină, prin transferurile pe care le-a făcut de unul singur, astfel că se gândește să ”lucreze” și la acest capitol. Nici în managerul general al clubului, MM Stoica, nu mai are încredere.
”E posibil să fie și greșeală de selecție, transferurile pe care le-am făcut. Eu sunt stăpânul, eu aduc jucători, eu aduc antrenori, eu sunt primul vinovat, dar eu greșesc pe banii mei.
Cum adică aduce el, Prepeliță, un jucător Garita. De ce să dau eu 1.5 milioane pe un jucător și el aduce gratis?
M-am gândit, pe lângă un antrenor străin, și să aduc unul-doi oameni, scouteri, care să studieze jucători, să aducă jucători, dar care să răspundă. Din patru să fie unul bun.
MM nu e bun pentru munca asta, n-a demonstrat. El cunoaște fotbal, e enciclopedie, știe fotbal, doar că la munca asta nu se pricepe", a mai declarat Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: nicolae dica , mm stoica , gigi becali , cristiano bergodi , walter zenga , transferuri fcsb , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...