Planul lui Neil Lennon după ce Dan Șucu a anunțat că vrea trei rapidiști la naționala României
articol scris de Digi Sport20.06.2024, 15:23
Neil Francis Lennon (52 de ani) a susținut pe banca Rapidului primul test de când a preluat echipa. Giuleștenii au câștigat cu 4-1 ”amicalul” cu Gloria Buzău, iar la final antrenorul a stat de vorbă cu jurnaliștii, care nu au avut acces la meci.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul nord-irlandez i-a avut sub comandă la Curtea de Argeș și pe toți jucătorii care sezonul trecut au fost împrumutați de Rapid, pentru a-și forma o opinie în legătură cu cei pe care vrea să-i păstreze pentru viitorul sezon. În plus, Lennon a afirmat că săptămâna viitoare vor veni câțiva jucători noi, fără să precizeze dacă vor fi toți ce 4-5 pe care i-a cerut conducerii.
Neil Lennon s-a declarat dezamăgit că Rapid nu are niciun jucător în lotul României la EURO 2024
Printre altele, noul antrenor al giuleștenilor a vorbit și despre faptul că Rapid nu are niciun jucător la echipa națională și s-a declarat pe aceeași lungime de undă cu Dan Șucu. Patronul a afirmat acum trei zile că în viitorul apropiat își dorește ca Rapid să aibă cel puțin 3 jucători în echipa ”tricoloră”.
”Este o ambiție! Asta ne dorim să se întâmple. Sunt dezamăgit că nu avem niciun jucător acolo (n.r. la naționala României). Vrem să descoperim și să producem jucători pentru echipa națională”, a spus Lennon, la finalul declarațiilor oferite după primul său test pe banca Rapidului.
"Sunt foarte mulțumit de meciul de astăzi. Singura mea supărare este Onea, cel care s-a accidentat. Rezultatul nu este important, dar este important să câștigi. Am văzut multe lucruri bune astăzi. Am avut un cantonament reușit, ne-am antrenat bine.
Rrahmani și Gojkovic au primit câteva zile în plus, pentru că nu au avut vacanță, și vor veni mâine.
Am folosit mulți tineri, care s-au descurcat foarte bine. Avem mulți jucători talentați la Academie și avem nevoie de ei, la fel cum avem nevoie și de jucători experimentați", a mai spus Lennon.
Rapid - Gloria Buzău 4-1, într-un meci amical. A fost primul meci al lui Neil Lennon pe banca giuleștenilor
Rapid a învins-o clar pe Gloria Buzău, scor 4-1. Claudiu Petrila, ”dublă”, Xian Emmers și Jayson Papeau au marcat pentru gruparea giuleșteană, respectiv Cristi Dumitru.
Echipa Rapidului: Aioani - Onea (30' Dănilă), Săpunaru (cpt.) (46' Ignat), Bădescu (46' Iacob), Micovschi (46' Borza) - Petrila (46' Pănoiu), Kait (46' Emmers), Cepoi (46' Oaidă), Gheorghe (46' Hasani) - El Sawy (46' Papeau), Stan (46' Burmaz).
Programul meciurilor amicale pe care le va disputa Rapid în Slovebia este următorul:
- NK Radomlje - 25 iunie (Prima ligă din Slovenia)
- MFK Ruzomberok - 25 iunie (Prima ligă din Slovacia)
- NK Celje - 28 iunie (Prima ligă din Slovenia)
- Zaglebie Lubin - 1 iulie (Prima ligă din Polonia)
- NK Maribor - 4 iulie (Prima Ligă din Slovenia)
Sezonul viitor va începe în week-endul 12-14 iulie.
Interviul în engleză acordat de Neil Lennon după meciul amical cu Gloria Buzău
Etichete: neil lennon , rapid - gloria buzau , rapid echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...