Piţurcă, în spatele scandalului dintre Armată şi Becali? "Mi-a zis încă din 2004"
31.01.2017, 14:11Adrian Mititelu a anunţat că Victor Piţurcă se află în spatele celui mai mare scandal din fotbalul românesc, cel dintre Gigi Becali şi Armată. Mititelu a dezvăluit că fostul selecţioner i-ar fi explicat încă din 2004 că generalii din MApN au de gând să îi ia echipa finanţatorului.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Lăsând la o parte ce a făcut Sandu Mircea, Piţurcă e autorul moral. A vrut să-mi ia jucătorii şi activitatea. Practic ne-a furat activitatea. 100% Piţurcă e şi în spatele a ceea se întâmplă la Steaua. Piţurcă mi-a spus, mi-a explicat încă din 2004, că generalii vor lua echipa lui Gigi. Niciodată echipa aia nu va juca în fotbalul românesc, nu pot să fie club departamental.
FRF nu are cum să primească o asemenea echipă. Indiferent cum îi spune Becali echipei, aia e adevărata Steaua. FRF e vinovată pentru că e cea care organizează fotbalul în România. Dacă e să luăm după ce spune CSA, nici FRF nu e acea FRF care era înainte pentru că ei s-au înfiinţat în 1991. Dacă Steaua nu e Steaua, nici FRF nu e FRF, e o nebunie. O dată cu procesul Universităţii Craiova se vor rezolva toate problemele cu palmaresul şi continuitatea cluburilor.
Mircea Sandu e duşmanul meu, dar actuala administraţie a dus în derizoriu schimbarea lui, e sub cota de avarie. Mulţi stau pe gânduri şi se întreabă cum era mai bine", a declarat Adrian Mititelu la ProSport LIVE.
Victor Pițurcă și-a început cariera de antrenor la Steaua în 1992 și i-a mai antrenat pe roș-albaștrii între 2000 și 2002, fiind înlocuit cu Cosmin Olăroiu, care a rezistat doar pentru câteva etape, Pițurcă revenind pe banca tehnică în octombrie 2002 și a părăsit echipa în 2004. Fostul selecționer a mai antrenat Steaua, pentru câteva luni, și în 2010.
În anul 2015, FC Steaua a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie 2014 prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
Curtea de Apel a decis pe 21 decembrie 2016 ca Becali să nu mai poată folosi numele Steaua, după ce în mai 2016 Tribunalul Bucureşti a decis că Fotbal Club "Steaua" Bucureşti, club finanţat de omul de afaceri George Becali, îşi poate păstra numele.
Hotărârea Curții de Apel nu este definitivă, Becali poate să se adreseze la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în cazul în care va avea câștig de cauză nu va mai fi nevoit să-și schimbe numele.
Etichete: piturca , becali , armata steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Odată cu schimbarea anotimpului, temperatura din locuință trebuie adaptată astfel încât să eviți un...