Pîrvulescu nu vrea să-i ia locul lui MM la Steaua: "Sunt preşedinte executiv la Pandurii şi am un obiectiv"
10.03.2014, 10:42Eugen Pîrvulescu rămâne preşedinte executiv la Pandurii şi nu ia în calcul o eventuală ofertă a Stelei. "Am un obiectiv de îndeplinit", spune oficialul gorjenilor, care ar semna fără să stea pe gânduri petiţia pentru graţierea lui Gică Popescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Steaua nu mai are manager general, după ce Mihai Stoica a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar unul dintre numele vehiculate că l-ar înlocui a fost Eugen Pîrvulescu. Deşi fiul său, Paul, evoluează în Ghencea, şeful de la Târgu Jiu neagă informaţia.
Mai mult, preşedintele gorjenilor se gândeşte numai la obiectivul echipei lui Cristi Pustai, calificarea în Europa League la finalul sezonului.
"Sunt simple speculaţii. Eu sunt preşedinte executiv la Pandurii şi mă ocup numai de Pandurii Târgu Jiu. Am un obiectiv de realizat la Pandurii şi sper, cu jucătorii pe care îi avem şi cu staff-ul tehnic, împreună cu conducerea, să reuşim să ne îndeplinim obiectivul", a declarat Pîrvulescu, pentru Digi Sport.
Vestea arestărilor din „Dosarul Transferurilor” i-a întristat pe toţi componenţii formaţiei din Târgu Jiu. Gorjenii vor să semneze petiţia pentru graţierea lui Gică Popescu.
"Şi jucătorii m-au întrebat în vestiar...deci, toată lumea, vă daţi seama. Suntem alături de fostul mare intenaţional Gică Popescu. Nu uităm că ne-a scos în stradă. Chiar personal, la meciurile din America am ieşit în stradă. Am plâns de bucurie şi sunt momente unice, e greu să treci peste acele momente", a mai spus Pîrvulescu.
"MM nu poate fi înlocuit de niciun om din fotbalul românesc și nici nu avem nevoie în momentul de față. O să încercăm să ne descurcăm cu ceea ce avem la dispoziție" - Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua
Etichete: steaua , pandurii , pandurii targu jiu , manager steaua , eugen pirvulescu , pirvulescu manager steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...