Piovaccari, pariu pierdut? Steaua caută iar un vârf, deși are două opțiuni "excelente"
04.08.2013, 19:17Laurențiu Reghecampf și Mihai Stoica au confirmat ÎN DIRECT la Digi Sport că și l-ar dori la Steaua pe fostul atacant al roș-albaștrilor, grecul Pantelis Kapetanos (30 de ani, DETALII). Ajuns în dizgrație la CFR Cluj, golgheterul elen ar putea reveni după doi ani la echipa din Ghencea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
El a părăsit Steaua în 2011, după ce a fost constant unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei. Stilul său inestetic i-a atras însă contestatari, iar CFR a profitat și l-a adus liber de contract, reușind să joace cu acesta în grupele UEFA Champions League, sezonul precedent.
Tratativele lansate pentru Kapetanos ridică însă semne de întrebare la Steaua. Reghecampf are la dispoziție două vârfuri de atac de careu, situație cu care se mulțumesc majoritatea echipelor importante din Europa, care practică sistemul 4-2-3-1. Evident, antrenorul roș-albaștrilor l-a lăudat întotdeauna pe italianul Federico Piovaccari, adus în această vară cu împrumut de la Sampdoria.
El a și marcat, contra lui Vardar (2-1), dar per total nu a convins și nu arată ca o soluție viabilă pentru grupele UEFA Champions League. De altfel, și MM Stoica ne-a avertizat că "adevăratul Piovaccari" va putea fi văzut la lucru abia în toamnă! Piovaccari a venit la Steaua direct din vacanță și avea câteva kilograme în plus, fiind în urmă și cu pregătirea.
Nikolic joacă mult, dar nu marchează
Cealaltă soluție pentru atacul Stelei este unul dintre cele ineficiente vârfuri care au trecut vreodată prin Ghencea. Stefan Nikolic are și el un gol înscris în acest sezon, dar și-a exasperat fanii prin lipsa de fler în fața porții, unde rareori are o contribuție decisivă. De altfel, marele merit al prestației ofensive a Stelei le revine mijlocașilor Tănase, Adi Popa, Iancu și Nicușor Stanciu. Rolul esențial pe care îl are atacantul Nikolic: provocarea breșelor în defensivele adverse, ocupate mereu cu blocarea uriașului muntenegrean. MM Stoica a fost cel care a subliniat întotdeauna calitățile "excelente" ale masivului fotbalist, care a marcat un gol simplu în poarta Petrolului, în Supercupa României (3-0).
Leandro Tatu nu va mai rămâne
Astfel, având în lot doi atacanți de forță, dar fără lipici la gol, Steaua a decis să mai aducă un vârf de careu, iar Kapetanos este varianta optimă pentru campioni: e înalt, are joc bun de cap, e adaptat la Liga 1, a jucat în Champions League și, poate cel mai important, vine gratis. Aducerea sa nu face însă decât să submineze încrederea pe care o are staff-ul tehnic stelist în actualele opțiuni, Piovaccari și Nikolic, mai ales că Reghecampf are și o "rezervă" pentru postul de vârf, în persoana lui Gabi Iancu, un jucător cu mare apetit ofensiv.
Mai mult, aducerea lui Kapetanos mai are o semnificație importantă: Tatu nu pare că mai face parte din planurile de viitor ale echipei, "inflația" de jucători ofensivi fiind una semnificativă în lotul campioanei. Brazilianului îi expiră contractul vara viitoare, după ce șederea sa la Steaua a fost umbrită constant de accidentări serioase.
200.000 de euro îi plătește Steaua lui Piovaccari pentru sezonul petrecut în România
2 goluri au marcat Nikolic și Piovaccari în acest început de sezon. Niciunul în campionat
27 de goluri în 65 de meciuri de campionat a marcat Kapetanos la Steaua
Etichete: transfer steaua , kapetanos steaua , federico piovaccari , piovaccari steaua , piovaccari , steaua piovaccari , kapetanos la steaua , steaua piovaccari transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...