Piccolo și alți 8 jucători își cer în instanță banii de la CFR Cluj. Emoții pentru licență în Gruia
02.11.2014, 22:22Conducerea clubului CFR Cluj trage un semnal de alarmă cu privire la situația financiară a echipei, care riscă să nu primească licența pentru a putea activa în Liga 1 și în sezonul viitor, dacă nu scapă până în primăvară de datorii.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Între timp, însă, apar noi reclamații și procese pentru clubul din Gruia. Felice Piccolo este cel mai nou fost jucător al CFR-ului înscris pentru recuperarea datoriilor, după cum anunță site-ul stiridesport.ro.
5 salarii restante din sezonul trecut are de primit italianul care acum joacă la Spezia, în Serie B.
"Până pe 31 martie 2015 trebuie să nu avem nici o datorie dacă vrem să mai jucăm în Liga I. Până atunci sper să rezolvăm problemele. De fapt, există premise ca datoriile să scadă foarte mult până la finalul anului. Da, și din transferul de jucători.
Sunt câteva oferte pe adresa clubului, dar deocamdată nu s-a concretizat niciuna. Oricum, până la iarnă mai este mult și se pot întâmpla o grămadă de lucruri.", a spus președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan, potrivit sursei citate.
150.000 de euro are de recuperat Felice Piccolo de la CFR Cluj, sumă reprezentând 5 salarii rămase restante din sezonul trecut.
Piccolo nu e singurul care se judecă în acest moment cu cei de la CFR. Rui Pedro, Maftei, Djokovic, Voiculeţ, Sepsi, Liviu Ganea, Velayos sau Batin au și ei procese pe rol cu gruparea "feroviară".
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: felice piccolo cfr cluj , datorii cfr cluj felice piccolo , licenta liga 1 cfr cluj , datorii cfr cluj probleme
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...