Petrolul - Zorya Lugansk 0-0. Teixeira a debutat în ultimul amical dinaintea Supercupei
04.07.2013, 20:29Petrolul Ploiești nu a reușit să marcheze în ultimul meci amical jucat în cadrul cantonamentului din Slovenia. 0-0 s-a terminat partida cu Ucrainenii de la Zorya Lugansk, în cel din urmă test făcut înaintea Supercupei României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Miercurea viitoare (10 iulie), pe prahoveni îi așteaptă Supercupa României, pe Arena Națională. Deținătorii Cupei României vor da piept cu Steaua, campioana sezonului trecut.
Joi, ucrainenii au fost mai periculoși în prima parte repriză, când Bornescu a avut emoții mari. Au avut și un gol anulat, pe motiv de offside (25). Au început bine și în repriza secundă, însă elevii lui Cosmin Contra și-au revenit și au contat mai mult în atac. Geraldo, Nini Popescu și Neag au ratat câteva ocazii, până la bara lui Boudjemaa (70). Pe final, adversarii au mai ratat o ocazie mare, prin Idahor, însă meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0.
Cel mai nou jucător al Petrolului, Filipe Teixeira, a intrat în minutul 64 al întâlnirii cu formația din Lugansk, debutând în echipa lui Cosmin Contra la o zi după ce a semnat contractul cu ploieștenii.
La opt zile de la Supercupa României, Petrolul va juca în manșa întâi din primul tur preliminar al UEFA Europa League, contra învingătoarei din dubla manșă dintre Vikingtur și Inter Turku.
Echipa de start:
Bornescu - Naziri, Geraldo, Neag, Grecu - Romario, De Lucas - Ad. Ilie, Cristescu, N. Popescu - Ad. Cristea;
Au mai jucat: Povilas, Achim, Guilherme, Teixeira, Boudjemaa, Grozav, Mustivar, Hoban, Hamza și Yamissi;
Antrenor: Cosmin Contra.
O singură victorie, trei egaluri și două înfrângeri a înregistrat Petrolul în cantonamentul din Slovenia.
Sursa foto: fcpetrolul.ro
Etichete: supercupa , petrolul ploiesti , supercupa romaniei , filipe teixeira , steaua petrolul , steaua-petrolul supercupa , petrolul - zorya lugansk , felipe teixeira
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...