Petrolul Ploiești - U Craiova 1948 4-3. ”Găzarii” câștigă cu emoții duelul de pe ”Ilie Oană”
18.08.2023, 20:25
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Petrolul Ploiești a reușit să o învingă pe U Craiova 1948, scor 4-3, în cadrul etapei a șasea din SuperLiga României.
Petrolul Ploiești - U Craiova 1948 4-3
”Găzarii” au început mult mai bine partida, iar în minutul 13 era deja 2-0, datorită golurilor marcate de Irobiso și Jair.
Totuși, oltenii au reușit să reducă din diferență prin van Durmen, iar scorul primei reprize a fost 2-1 pentru ”Lupii Galbeni”.
În cea de-a doua repriză, Christian Irobiso a făcut ”dubla” în minutul 60, iar trei minute mai târziu Seto a marcat și el, dar golul său a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Totuți, ”Găzarii” au reușit să marcheze cel de-al patrulea gol, în minutul 75, prin Alexandru Musi.
În ultimele minute ale partidei, cei de la U Craiova 1948 au încercat să revină prin golurile marcate de Chițu și Juan Bauza, însă toate cele trei puncte au rămas la Ploiești.
VIDEO cu rezumatul partidei
Nicolae Dică vrea să facă performanță la U Craiova 1948
Nicolae Dică are ambiții mari, după ce U Craiova 1948 a câștigat în fața celor de la FC Voluntari cu scorul de 3-1.
”La fotbal nu există liniște. Eu întotdeauna îmi doresc mai mult, întotdeauna vreau de la jucătorii mei mai mult. Nu mă mulțumesc niciodată cu puțin. Este clar că putem mai mult decât s-a făcut în anii precedenți. Cu multă muncă, cu disciplină, putem să reușim acest lucru.
Încerc împreună cu staff-ul meu să facem lucrurile bine la antrenamente și jucătorii să perceapă ceea ce noi vrem de la ei. Se pare că, ușor-ușor, au înțeles mesajele noastre și sper în continuare să avem aceeași atitudine.
De când am venit la meciul cu Sepsi, am pierdut în minutul 89, puteam să plecăm cu un punct de la Sfântu Gheorghe. Apoi, cu U Cluj, am pierdut acest joc, poate meritam măcar un egal.
Am primit golurile pe final de joc. Important este că băieții au avut reacție după aceste jocuri pierdute. Au fost transferați aici la un club cu tradiție, la un club unde toată lumea își dorește performanță, patronul a investit foarte mulți bani”, a spus Nicolae Dică.