Petrolul Ploiești continuă transferurile. Anunțul conducerii: "Negociem cu doi jucători!". Posturile "problemă"
articol scris de Digi Sport27.06.2022, 22:29
Petrolul Ploiești a reușit promovarea în Liga 1 după 7 ani și e gata să facă o figură frumoasă în primul eșalon al fotbalului românesc.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Trupa pregătită de Nae Constantin a fost foarte activă până acum pe piața transferurilor și a bifat nume importante, precum Gabi Tamaș, Gicu Grozav sau Mirko Ivanovski, ca și achiziții.
Petrolul Ploiești, gata de noi transferuri
Claudiu Tudor, directorul sportiv al celor de la Petrolul Ploiești, și omul care a ajutat chiar și financiar echipa în stagiunea precdentă, anunță că formația sa este gata să mai aducă doi jucători pentru a completa lotul.
"În acest moment suntem în discuţii cu încă doi jucători. Suntem chiar foarte, foarte aproape să batem palma cu un atacant. Este străin, dar a jucat în România, atât vă pot spune acum. Mai avem nevoie de un fundaş central de picior drept", a spus Claudiu Tudor, conform Playsport.
Petrolul s-a întărit serios în această vară
Ploieștii nu vor să aibă emoții în perspectiva noului sezon de Liga 1 și doresc să-și asigure un loc cât mai sus în clasament, pentru a nu avea emoții în privința unei reveniri imediate în Liga 2.
Pentru asta, conducerea clubului a reușit să bifeze transferurile lui Gabi Tamaș, adus de la FC Voluntari, Gicu Grozav, revenit din Ungaria, de la Kisvarda, sau Mirko Ivanovski, ultima dată la Dinamo.
Trupa lui Nae Constantin e gata să mai dea o lovitură și se află în negocieri de mai mult timp cu Constantin Budescu, atacant care chiar s-a format la clubul din Ploiești și aici a și debutat în fotbalul profesionist.
- Mirko Ivanoski (ex-Dinamo)
- Florin Borţa (ex-Universitatea Craiova)
- Gicu Grozav (ex-Kisvarda)
- Gabi Tamaş (ex-FC Voluntari)
- Jair Tavares da Silva (ex-Rio Claro)
- Lucian Dumitriu (ex-CS Mioveni)
Etichete: liga 1 , transferuri , petrolul ploiesti , gabi tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...