Petrolul oferă jucătorilor 60 la sută din salariile restante, fotbaliştii refuză
26.05.2015, 11:38Conducerea Petrolului le-a propus jucătorilor să fie trecuţi la categoria creditorilor salariaţi cu 60 la sută din sumele restante, dar cei cărora li s-a reziliat unilateral contractele au refuzat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am primit o adresă din partea conducerii Petrolului să discutăm cu jucătorii şi să le prezentăm propunerea de a fi trecuţi în tabelul de creanţe la categoria creditorilor chirografari, cu un procent de 60 de la sută din sumele restante. Noi am discutat cu ei, dar majoritatea celor cărora li s-au reziliat unilateral contractele nu acceptă", a declarat preşedintele AFAN, Emilian Hulubei, pentru MEDIAFAX.
În acest moment foştii şi actualii jucători ai grupării Petrolul Ploieşti sunt trecuţi în tabelul preliminar de creanţe al societăţii aflate în insolvenţă la capitolul creditorilor chirografari, care de obicei nu îşi recuperează prejudiciul, dar AFAN a contestat decizia. "Ei sunt în acest moment înscrişi în categoria creditorilor chirografari, dar am făcut contestaţie şi ne aşteptăm ca şi în celelalte cazuri să avem câştig de cauză şi jucătorii să fie trecuţi la salariaţi. La controalele ANAF contractele civile ale fotbaliştilor au fost recalificate din punct de vedere fiscal drept contracte de muncă", a mai spus preşedintele sindicatului fotbaliştilor.
FC Petrolul are datorii de aproximativ 8,1 milioane de euro (35.728.250 lei) către 75 de creditori înscrişi la masa credală, cea mai mare sumă fiind către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, peste două milioane de lei.
Conform tabelului preliminar al creanţelor societăţii aflate în insolvenţă, salariaţii clubului au de recuperat aproximativ 316.000 de lei. Toţi jucătorii şi foşti jucători înscrişi la masa credală au fost trecuţi în tabelul preliminar de creanţe la categoria creditorilor chirografari.
Fostul atacant Adrian Mutu s-a înscris la masa credală cu suma de 309.000 lei, la aceeaşi categorie, chirografară, aflându-se şi jucătorii Peterson Pecanha (234.399 de lei), Haubert Guilherme (22.517 lei), Ovidiu Hoban (110.357 de lei), Sony Alcenat (112.564 lei), Mircea Bornescu (160.680 de lei), Abel Camara (147.879 de lei), Pablo de Lucas (161.121 de lei), Andrei Peteleu (176.130 de lei), Geraldo Alves (152.734 de lei) şi Toto Tamuz (419.358 de lei).
Tribunalul Prahova a admis la 6 februarie cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei.
Etichete: restante , creditori , jucatori petrolul , conducere petrolul , salarii restante petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...