Petrolul negociază cu un play-maker dorit de Steaua! Renan își face bagajele
08.06.2013, 23:16Campania excelentă din Liga 1 și din Cupa României i-a determinat pe șefii Petrolului se demareze procedurile necesare pentru a întări lotul, în vederea viitorului sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Drept urmare, "lupii" și-au asigurat deja poarta cu brazilianul Pecanha, care îl va înlocui între buturile prahovenilor pe indezirabilul Mircea Bornescu. Din cauza comportamentului său, dar și pentru că nu a convins pe parcursul stagiunii, fostul goalkeeper al Universității Craiova ar putea fi lăsat să plece la altă echipă, în cazul în care refuză să accepte statutul de rezervă pe ''Ilie Oană''.
Mai mult, site-ul observatorulph.ro scrie că un alt jucător se pregătește de despărțirea de Petrolul, din cauza evoluțiilor sale nesatisfăcătoare. Renan Silva a semnat în iarnă după ce a părăsit Rapidul, unde a primit foarte puține șanse de afirmare din partea antrenorilor. Totuși, surse apropiate de clubul giuleștean susțin că Renan n-are nicio șansă să se impună la un club de Liga 1, din cauza carențelor fizice și de pregătire pe care le are mjlocașul. 12 meciuri a bifat Renan în tricoul Petrolului, mai mult ca rezervă.
Marea problemă, absența lui Marinescu
Totuși, linia mediană a câștigătoarei de Cupă nu este nici pe departe asigurată, mai ales după ce căpitanul Laurențiu Marinescu s-a accidentat grav și va mai lipsi încă cel puțin patru luni (deci va rata pregătirea de vară și preliminariile Europa League). Drept urmare, Contra și șefii echipei s-au reorientat către un jucător care a confirmat în Liga 1, dar care a prins ulterior un contract în străinătate.
Filipe Teixeira (32 de ani), play-maker pe care l-a cerut și Steaua în iarnă, evoluează acum la Al Shaab, dar Petrolul e gata să-i satisfacă pretențiile financiare pentru o revenire în România. Marius Șumudică speră să-l aibă însă la dispoziție și în sezonul viitor. Tratativele cu portughezul sunt în plină desfășurare. O altă țintă a prahovenilor ar fi mijlocașul Alexandru Benga, de la Oțelul, om de bază în garnitura dunăreană în acest retur.
Sauvadet rămâne la Ploiești
O veste foarte bună pentru fanii petroliști este aceea că francezul Florent Sauvadet (28 de ani) are toate șansele că continue la Ploiești! Acestuia i s-a oferit un contract generos, care l-ar putea determina să-și prelungească șederea în România. Sauvadet, trei goluri în acest sezon, a fost adus din postura de jucător liber de contract în perioada de mercato din iarnă. A jucat ultima oară la Clermont, în Ligue 2.
Etichete: renan silva , filipe teixeira , pecanha , bokila , florent sauvadet , sauvadet , teixeira petrolul , petrolul transferuri , petrolul transferuri bokila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...