Petrolul îşi prezintă lotul de 5 stele ÎN DIRECT la Digi Sport 1
13.07.2012, 12:44Petrolul îşi prezintă lotul de cinci stele cu care atacă un loc în Europa în faţa unui nume important din fotbalul continental. Ploieştenii abia aşteaptă să le arate suporterilor de ce sunt în stare, duminică, în faţa lui AEK Atena, în direct la Digi Sport 1, la ora 20.00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Petrolul începe noul sezon peste o săptămână, acasă, împotriva Ceahlăului, în direct la Digi Sport 1. Până atunci însă, ploieştenii au meci de gală duminica aceasta, împotriva lui AEK Atena, tot în direct la Digi Sport 1, de la ora 20.00
"În primul rând aşteptăm contactul cu suporterii, ne e dor de ei. Apoi prezentarea echipei şi un meci, nu pot să zic că oficial, dar aproape. Noi trebuie să pregătim meciul care urmează, cu Ceahlăul, şi o vom face duminică", a declarat Mircea Rednic.
"Mai mult e o sarbătoare pentru suporteri. Îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion şi sperăm să fie spectacol pe teren şi în tribune. E o atmosferă incendiară, suporterii sunt foarte pătimaşi, stadionul e foarte frumos şi împreună cu ei sperăm să reuşim ce ne-am propus", a spus şi Adrian Cristea.
Mutarea lui Walter de la Cluj la Ploieşti împreună cu 14 jucători de la Universitatea obligă Petrolul la trofee.
"La Petrolul se vrea performanţă. Domnul Walter a investit la echipă, a adus mulţi jucători şi mă bucur că am ajuns aici. Pentru asta am venit, sperăm să ne îndeplinim măcar unul dintre obiective şi pentru asta muncim foarte mult. De aceea ne găsim aici, sperăm să facem treabă bună", a spus şi Gicu Grozav.
Etichete: liga 1 , petrolul , prezentare petrolul , petrolul pe digisport , amical petrolul pe digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...