Petrolul, în cădere liberă! Doar 14 jucători pentru meciul cu CSU Craiova, cu doi portari și doi juniori
28.05.2016, 19:12Petrolul Ploiești va disputa duminică, 29 mai, ultimul meci în Liga 1, la Craiova, contra celor de la CSU, după cinci sezoane consecutive petrecute în primul eșalon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Retrogradați deja matematic, fotbaliștii ploieștenilor n-au mai așteptat finalul de seon pentru a pleca de la echipă. În aceste condiții, Jerry Gane, antrenorul ”lupilor galbeni”, s-a trezit că nu prea mai are jucători pentru partida cu oltenii, una cu miză pentru gazdele de pe ”Extensiv”, care speră la ultimul loc ce duce spre Europa.
14 jucători vor fi trecuți pe foaia de joc a celor de la Petrolul la meciul de duminică după-amiază (ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1), asta în condițiile în care doi dintre aceștia sunt portari iar alți doi sunt juniori, potrivit fcpetrolul.ro.
Unul dintre ei, Cosmin Lambru, a fost legitimat săptămâna aceasta, la numai două zile după ce un alt junior, Constantin Costache, a debutat în Liga I în meciul cu Concordia Chiajna.
Majoritatea fotbaliştilor din lot nu au primit nici măcar un salariu întreg de la începutul anului, iar suporterii au strâns şi bani pentru jucători înaintea partidei cu FC Voluntari.
Oamenii lui Jerry Gane au donat însă întreaga sumă unui copil cu probleme medicale.
Nu numai ploieștenii au probleme de lot. Și oficialii ”juveților” vor alcătui cu greu un prim 11 competitiv, din cauza faptului că nu mai puțin de opt jucători vor lipsi de pe teren în ultima rundă.
Etichete: petrolul jucatori , petrolul csu craiova jucatori , petrolul csu craiova , petrolul 14 jucatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...