Petrolul a jucat primul amical din ”era turcă” cu o formație din SuperLigă! Ce rezultat au obținut ”Lupii Galbeni”
articol scris de Digi Sport16.06.2024, 12:25
Petrolul Ploiești s-a reunit luni (10 iunie), după o mini-vacanță bine-meritată.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce au efectuat mai multe antrenamente sub comanda noului antrenor Mehmet Topal (38 de ani), ”Lupii Galbeni” au disputat și primul amical al verii în cursul zilei de duminică (16 iunie).
Ploieștenii au jucat această partidă de pregătire la Mogoșoaia împotriva celor de la Unirea Slobozia, formația antrenată de Adrian Mihalcea (48 de ani), care a reușit promovarea în SuperLigă la finalul sezonului trecut de Liga a 2-a.
Petrolul Ploiești a remizat în prima partidă jucată din ”era turcă”
Petrolul Ploiești a remizat cu Unirea Slobozia, scor 1-1, în primul amical al verii (la pauză, scorul era de 0-0). Golurile acestei partide au fost marcate din penalty de Takayuki Seto pentru ”Lupii Galbeni”, respectiv Jordan Gele pentru ialomițeni.
”Egal în primul test al verii. Aflați în stadiul centrantralizat de la Mogoșoaia, Petrolul Ploiești a disputat un joc amical împotriva celor de la Unirea Slobozia, încheiat cu scorul de 1:1 (0-0).
Cele două goluri au fost înscrise de la punctul cu var, pentru echipa noastră punctând Takayuki Seto, după un penalty obținut de David Ilie. Echipa adversă a egalat în prelungirile partidei, prin Jordan Gele”, au notat cei de la Petrolul pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Această partidă a fost prima a Petrolului după ce Serhan Cetinsaya și Sertac Guven, doi oameni potenți financiar din Istanbul (Turcia), au cumpărat 30% din acțiunile clubului, iar Mehmet Topal a devenit antrenorul ”Lupilor Galbeni”.
Astfel, odată cu disputarea partidei cu Unirea Slobozia, Petrolul a intrat, în mod oficial, în ”era turcă”.
Etichete: amical , petrolul ploiesti , mehmet topal , unirea slobozia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...